Mai bine mort, în picioare, decât viu, în genunchi
de Moise Guran
Nimeni nu a revendicat încă atentatul de la Paris, dar toată lumea presupune că acesta are motive religioase (și că l-a făcut Al Qaida). Asta din cauza sloganurilor strigate de atentatori, dar și a istoricului pe care publicația franceză îl are în caricaturizarea unor teme islamice. Deși toată lumea spune că acest atentat o va face pe Marine Le Pen președintele Franței, deși nimeni nu analizează efectele pe termen lung, din acest punct de vedere, probabil asumpția publică este corectă – niște primitivi care nu înțeleg societatea occidentală și democrația au descărcat mitraliera într-o redacție de ziar. De prin noiembrie toată lumea știa că în Europa se pregătesc atentate, chiar cei de le Charlie Hebdo se așteptau la asta, dar hai să facem niște precizări…
Cel mai rău lucru care se putea întâmpla, s-a întâmplat – o crimă cu cel puțin 12 morți pe motive religioase, în secolul 21, în inima Europei. Al doilea lucru rău care se putea întâmpla se întâmplă deja – întreaga comunitate islamică este blamată, probabil ea însăși se simte vinovată (nu și responsabilă, nici n-ar avea de ce) pentru această crimă, asta deși religia islamică este la fel de iubitoare de pace, ca și cea creștină (fiecare cu păcatele istorice ale diferitelor culte și rituri).
Personal, nu consider că jignirea religiei altor oameni este un lucru bun pe care presa ar trebui să-l facă și nu cred că fanatismul religios al unora poate justifica excesele împotriva simbolurilor comune cu alții, pașnici. Acesta este motivul pentru care nici nu comentez niciodată religia oamenilor. Ea reprezintă un lucru intim, personal, o chestiune despre valori supreme pe care este absurd să o critici sau să o comentezi cumva. Respect lipsa religiei, în aceeași măsură în care respect și prezența ei, cu condiția ca nici ateismul, nici teismul să nu îmbrace forme de prozelistism agresiv. Nu cred, însă, că, dacă ar exista trimiși ai lui Dumnezeu printre noi, Dumnezeu n-ar fi de acord să-i analizăm. De aceea, cred că faptele liderilor religioși pot fi comentate, criticate sau aprobate. Ei sunt lideri pământeni, nu sunt Dumnezei.
De aici, însă, și până la a comite o crimă în numele religiei este o cale foarte lungă și nu, nimic nu poate justifica o crimă. Nici încălcarea unor tradiții sau pângărirea unor simboluri.
Deși nu aprob tipul de politică editorială practicat de Charlie Hebdo, cred că doar publicul poate sancționa un umor îndoielnic (îndoielnic prin faptul că poate ofensa nevinovați).
Desigur, într-o Franță care a dat 30% din voturi pentru extrema dreaptă, e o pâine de mâncat cu acest tip de politică editoarială. Dar, dacă pentru noi, societatea occidentală, libertatea de exprimare este un soi de religie, nimic nu poate justifica un atentat terorist dintr-un motiv simplu – crima este interzisă de toate religiile din lume.
Am tot respectul pentru comunitatea islamică, numeroasă și în România, dar pașnică. Am decis să scriu acest articol pentru a răspunde terorii, pentru a mă declara solidar și, în final, semnatar al principiului de viață al jurnalistului Stéphane Charbonnier – mai bine mort în picioare, decât viu în genunchi.
Je suis Charlie!
