29.360 afișări

Apropo de FMI… de ce s-a hotărât Ceauşescu să plătească datoriile?

nicu1981-16-iuliecanalul-dunare-marea-neagra-km-23-medgidia

de Moise Guran

Pentru că se fac în curând 25 de ani de la căderea comunismului, dar şi pentru că vreau să prefaţez, astăzi, un program mai special pentru săptămâna viitoare, o să vă dau câteva pasaje din cartea „Dictatura lui Nicolae Ceauşescu”, a istoricului polonez Adam Burakowski.

Nu e întâmplător că am ales pentru azi partea ce se referă la modul în care s-a format decizia lui Ceauşescu de a plăti datoriile externe, în urma negocierilor cu FMI-ul. După cum poate ştiţi, în primăvara lui 1989, România a reuşit să achite toate cele 14 miliarde de dolari datorii externe care făceau în ’83 cam o treime din PIB. Azi sunt mai mici decât atunci.

Şi acum să iata câteva pasaje din cartea lui Burakovski, fără alte comentarii…

Dictatura Lui Ceausescu_Adam BurakowskiSe pare că autorităţile române se temeau mai mult de presiunile externe decât de propria populaţie. Probabil că acest lucru era consecinţa modului de desfăşurare a negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional. În baza tratatului încheiat pe 15 iunie 1981, FMI a acordat României un împrumut în valoare de 1,3 miliarde de dolari, însă cu condiţia de a încetini ritmul industrializării şi de a creşte alocările pentru agricultură. Acest lucru merită puţină atenţie, pentru că FMI cerea la urma urmei cam acelaşi lucru ca şi CAER în anii ’60, subiect “care a devenit la momentul respectiv cauza unor negocieri dure între echipa lui Dej şi reprezentanţii sovietici, făcând în cele din urmă ca România să adopte o atitudine naţionalistă şi disidentă în cadrul blocului sovietic.”

Pe 3 noiembrie 1981, Bucureştiul a solicitat creditorilor occidentali amânarea plăţii datoriilor. La circa două săptămâni, FMI a anunţat că, din cauza situaţiei economice catastrofale a ţării, nu va vira următoarea tranşă din creditul contractat în iunie. Datoriile crescuseră extraordinar de repede. La sfârşitul anului 1981 datoria externă se ridica la 11,4 miliarde de dolari.

Autorităţile române au început să aplice, în ritm alert, un program drastic de economii, ceea ce s-a bucurat de încuviinţarea FMI, care pe 24 iunie a deblocat a doua tranşă a creditului. S-a dovedit, însă, destul de repede că Fondul nu intenţiona să dea şi a treia, şi ultima, tranşă a împrumutului.

Pe 16 decembrie, la Conferinţa Naţională a PCR, Ceauşescu a anunţat că scopul lui este achitarea până în anul 1985 a jumătate din datoria externă, iar în primii 2-3 ani din următorul cincinal a tuturor creditelor externe. Această declaraţie de o importanţă fundamentală n-a fost apreciată la justa ei valoare de către contemporani, probabil din cauză “că mesajul ei a fost considerat prea puţin realist”. De fapt, ea a devenit o obligaţie deosebit de constrângătoare. Asumarea acesteia din partea lui Ceauşescu însemna că el era hotărât să se elibereze cu orice preţ de influenţele străine – preţ pe care urma să-l plătească întreaga societate şi, în cele din urmă, chiar el.

Pe 10 octombrie 1981, Consiliul de Stat a emis un decret referitor la prevenirea şi combaterea speculei. Pedepse între şase luni şi cinci ani de privare de libertate erau prevăzute astfel pentru procurarea de produse alimentare de bază în cantităţi mai mari decât îi erau necesare familiei respective pentru o lună. Concomitent a fost introdusă raţionalizarea produselor alimentare, măsură care s-a menţinut până la căderea lui Ceauşescu.

De-a lungul întregului an 1982 preţurile au crescut mereu. Se pare că, iniţial, autorităţile române ar fi avut de gând să facă o singură scumpire, drastică, a articolelor de bază, dar în cele din urmă s-au hotărât să procedeze la majorări lente, care în cursul unui singur an au ajuns totuşi în medie la 35%.

Autorităţile au constatat că, mai degrabă decât în industrie, economiile de energie ar trebui făcute la consumatorii casnici şi au luat decizia de a limita drastic consumul de energie al populaţiei, începând cu data de 1 iulie. De asemenea, a fost redus până la limită iluminatul stradal. Decizia CPEx din 22 iunie 1982 a fost foarte dureroasă pentru întreaga populaţie.

Autorităţile au încercat să lanseze aceste măsuri nepopulare sub sloganul „Puneţi-vă o haină în plus!”, ceea ce a iritat şi mai mult populaţia. Pe lângă limitarea pe cale administrativă a utilizării energiei, a fost majorat sensibil şi preţul acesteia – curentul electric s-a scumpit cu 30%, iar gazul a ajuns chiar cu 150% mai scump.

Toate aceste economii, prevăzute pentru achitarea cât mai rapidă a datoriei externe, însemnau, de fapt, o scădere drastică a nivelului de trai al populaţiei. În foarte scurt timp, românii au devenit poporul cel mai sărac din ţările blocului sovietic, chiar dacă luăm în “consideraţie faptul că şi celelalte state cu regim comunist treceau în această perioadă printr-o uriaşă criză economică.”

Later edit: Văd că toată lumea a sărit cu concluziile. Nu, nu FMI-ul a făcut Revoluţia. Aceste date sunt interesante în contextul de azi. Pregătim o editie specială a emisiunii Biziday, o ediţie în care vom lua la puricat toată economia comunistă şi am răsfoit din nou această carte. Săptămâna viitoare am planificat să vă mai dau pasaje din ea (lucruri mai puţin ştiute) asta desigur ca să vă provoc să urmăriţi ediţia specială de sâmbătă 20 decembrie. (MOISE)