220 afișări

Uşor, uşor, către departe…

de Moise Guran

La nivel savant, şi avem nevoie şi de acest nivel, are loc acum o dezbatere, dacă o fi mai bine ca statul să reducă taxele pe muncă pentru a stimula crearea de joburi, sau o fi mai bine ca statul să facă investiţii în infrastructură, pentru a fi sigur că locurile de muncă se creează astfel.

S-a redus CAS-ul, dar ştim, cred, cu toţii până la ora asta că această decizie, chiar dacă stimulează, nu garantează imediat mai multă cerere de forţă de muncă. Pe de altă parte, investiţiile de stat, chiar dacă fac locuri de muncă, atrag în mod inevitabil şpăgi, epuizând bugetul statului.

Acestea sunt neajunsurile fiecăreia dintre cele două filosofii economice.

În tot acest timp, doamna Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA spune că are în lucru 4800 de dosare. Mi-e teamă că n-avem 4800 de demnitari în total în România, iar dacă doamna Kovesi nu exagerează (şi n-avem de ce să credem că exagerează), atunci finalizarea acestor dosare va duce la schimbarea generală a clasei politice din România.

Kovesi mai cere procurori şi mai cere spaţiu pentru activitatea DNA. Bine! De acord, va trebui probabil să mai facem şi nişte puşcării, e ok, şi alea tot cu forţă de muncă se fac.

Revenind la dezbaterea privind ce o fi mai bine, să reducem taxele pe muncă sau să investim în infrastructură, în esenţă să ştiţi, problematica este falsă.

Reducerea CAS nu poate face autostrăzi, nu face şcoli, nu face nici măcar puşcării sau un nou sediu, mai mare pentru DNA. Şi acelea, tot infrastructură se cheamă, dar, trebuie să observăm că astfel de investiţii nu stimulează, de exemplu, agricultura în care e ocupată o treime din populaţia ţării, au prea puţină legătură cu energia (privatizată, în marea ei majoritate) toate aceste domenii, bucurându-se mai mult de reduceri de taxe decât de investiţiile în autostrăzi.

Întrebarea următoare este dacă statul poate impozita diferit munca, pe domenii de activitate?

Păi deja o face, chiar dacă nu prin taxele pe muncă, ci prin taxarea diferenţiată a consumului… Uite, pâine nu prea se importă în România, deci scăderea TVA-ului la pâine aduce în mod indirect o stimulare a agriculturii şi a locurilor de muncă în industria alimentară. Şi, dacă munca trebuie impozitată la fel, consumul poate fi impozitat diferenţiat, dirijat, cu grijă pentru a-l stimula pe cel care lasă banii în România, în locuri de muncă.

Vă spuneam că problematica este falsă pentru că statul este obligat să investească în infrastructură, acolo unde privaţii nu pot face infrastructură, dar, să mă iertaţi, ştiu că TVA-ul de 24% este mare, dar reducerea generală a TVA-ului ar fi o prostie. Nu ne ajută cu nimic să reducem taxarea consumului în domenii în care importăm totul din China sau din altă parte, iar o reducere a taxării consumului pe domenii în care importurile sunt improbabile stimulează, deci, crearea de locuri de muncă.

Un alt exemplu, Dacia sau Ford n-ar fi prea avantajate de o reducere de TVA care ar ieftini şi maşinile germane, italiene sau ceheşti, dar s-ar bucura mult mai mult de o autostradă de la Craiova la Piteşti şi de la Piteşti la Sibiu. Ar avea astfel reduceri de costuri şi ar fi stimulate să se gândească la o extindere şi la mai multe locuri de muncă.

V-am făcut aceste demonstraţii doar ca să vă arăt de ce noi, ca ţară, avem nevoie de o strategie pe termen lung, una care să integreze şi sistemul de taxare şi obiectivele de investiţii în infrastructură şi multe alte lucruri şi, cel mai important, de ce avem nevoie de consens naţional pentru un astfel de plan.

El poate fi pus repede în aplicare, dar trebuie gândit, calibrat şi urmărit pentru cel puţin un deceniu, aşadar pe durata a cel puţin trei guvernări şi, posibil, a două generaţii de politicieni.