Monica, time is on your side…

Monica Macovei

de Moise Guran

Am votat-o pe doamna Macovei, conştient fiind că nu are şanse să intre în turul doi. Am luat această decizie după ce am stat de vorbă personal cu Monica şi am întrebat-o dacă foloseşte alegerile prezidenţiale pentru a lansa un nou partid, la fel cum Elena Udrea a făcut-o. Nu, nu dorea asta. Nici eu nu doream un candidat care să facă figuraţie la preşedinţie, doar ca să devină vedetă politică.

Dar, tocmai de aceea am luat decizia să o votez pe Macovei, ca să o oblig să facă un nou partid. Văd că are cam 400 de mii de voturi. Nu e mult, dar nu e nici puţin. Deşi am criticat-o sincer pe doamna Macovei, şi am criticat-o exact pe reforma Justiţiei, deşi i-am reproşat că, atunci când era ministru al acestui domeniu, nu a lăsat la CSM decizia de a alege procurorii şefi, ci a permis, prin perpetuarea sistemului, negocierea de mai târziu dintre Ponta şi Băsescu, cred sincer că Monica ar trebui să încerce, cu o formaţiune pornită de la zero, ceea ce n-a reuşit cu PDL.

Macovei a venit cu nişte criterii de integritate ce excludeau de pe listele electorale toţi liderii compromişi ai PDL şi acesta este motivul pentru care a fost marginalizată, până a plecat singură din acel partid. Cum, însă, Dumnezeu nu bate cu parul, azi, PDL nu mai există. Pe de altă parte nimeni, nici măcar Monica Luisa Macovei, nu poate câştiga alegerile prezidenţiale, dacă intră în cursă cu două luni înainte de alegeri. Pur şi simplu, nu e timp suficient ca să te cunoască electoratul.

Acesta este unul dintre motivele pentru care Emil Constantinescu n-a luat decât 38% la alegerile din 1992, dar a câştigat preşedinţia în 1996. La fel, deşi este departe de avea cel puţin o platformă economică sau socială (are totuşi un soi de platformă civică, în lupta împotriva corupţiei), Macovei trebuie acum să facă un partid, unul curat, unul antisistem corupt, nu antisistem democratic, cu care să obţină un scor bun la alegerile din 2016.

Va putea candida cu succes la alegerile prezidenţiale din 2019, iar partidul său va putea câştiga parlamentarele din 2020. În acest domeniu, cu astfel de termene se lucrează.

Monica are bună credinţă, are voinţă, are şi har, şi, de acum, are şi timp. Pentru că, la aceste alegeri, nu banii sau echipa i-au lipsit. I-a lipsit timpul.

PS O sfătuiesc pe doamna Macovei să nu accepte o înţelegere electorală de susţinere pentru turul doi cu Klaus Johannis, decât în condiţiile unui guvern de tehnocraţi. Electoratul ei este prea deştept ca să poată fi tranzacţionat. Probabil Ponta va face ceva similar pentru voturile lui Tăriceanu, dar, să fim serioşi, Ponta chiar are guvernarea. Johannis, şi dacă va câştiga turul doi, nu are altă şansă decât un guvern de specialişti, care da, poate fi condus de Macovei.