Monica, cu vreo cinci miracole în urma lui Iisus

de Moise Guran

Vă spun din capul locului că acest articol nu este unul de publicitate electorală şi că Biziday.ro nu se implică în campanie, nu vinde spaţii de publicitate electorală şi nu are niciun fel de înţelegere comercială, politică sau de alt fel, cu niciunul dintre candidaţi, partide, etc. Pur şi simplu mi-a venit să scriu despre un fenomen interesant. La finalul articolului o să înţelegeţi de ce e inutil să o votezi pe doamna Macovei. Şi tot atunci veţi afla limitele, dar şi frumuseţea democraţiei.

Abia a început campania, a trecut doar o săptămână, dacă n-ar fi fost un Lukoil sau dacă Johannis ar avea copii, aş zice că lucrurile merg destul de anost şi oarecum nesperat de civilizat. Însă, în oraşe cel puţin, se petrece o chestie interesantă. Şi pe care eu nu am mai văzut-o de mult.

Deşi nu are o prezenţă prea vizibilă nici pe teren, nici pe televiziuni, doamna Macovei reuşeşte, mai ales cu ajutorul internetului să producă o oarecare polarizare, dar numai în mediul intelectual al marilor oraşe.

Nu e cine ştie ce, căci naţia noastră nu este condusă de aceste elite, iar intelectual în România nu înseamnă nici măcar persoană cu studii superioare (aprox 20% din populaţie). Dar fenomenul este interesant. Ţineţi cont că acest tip de elită este mult mai subţire în oraşele mai mici (cele fără centre universitare importante, dar şi fără corporaţii) şi aproape inexistentă în mediul rural. Fenomenul este cu atât mai interesant, cu cât, prin definiţie, acest tip de elită ar trebui să fie mai repede de stânga (dar e clar de ce în România nu are ce să aleagă din stânga), iar Monica este un om de dreapta.

Nici oferta electorală a doamnei Macovei nu este de natură de a fi surprins prin originalitate sau creativitate. Ceea ce reuşeşte, totuşi, să o facă pe Monica (surprinzător de repede) opţiunea acestor elite intelectuale este, în primul rând, credibilitatea pe care o inspiră tocmai lipsa apartenenţei politice, ba chiar şi neajutorarea doamnei Macovei, respinsă de pe televiziuni şi, în mod evident, fără cine ştie ce bani de campanie.

Într-un fel ciudat, fără a fi ea însăşi foarte consistentă ca şi candidat, reuşeşte să fie Alternativa, votul împotriva celorlalţi, a candidaţilor de partid.
Barată ostentativ aproape pe toate posturile de ştiri, refuzată superior de Tăriceanu în dezbaterea de la TVR, inexistentă la sate (că na! n-are primari, n-are partid, n-are nici măcar afişe acolo) doamna Macovei are şansa de a-i fi suflat, până acum cel puţin, cinci procente lui Klaus Johannis. Cum acces la electoratul lui Ponta nu are (şi, la drept vorbind, şi dacă ar avea nici nu prea ar avea ce să-i ofere), Monica canibalizează destul de rapid din cota unui Johannis care şi-a făcut drept strategie de campanie din lipsa de comunicare.

Eu înţeleg că domnul Johannis încearcă astfel să se contrapună gălăgioşilor regăţeni, dar parcă deja campania asta de mutulică merge prea departe. Macovei reuşeşte să fie ceea ce un Ponta n-are cum într-o bătălie directă cu misteriosul herr (Santa) Klaus. Ca spectator al acestei campanii n-ai cum să nu te întrebi de ce domnul Johannis nu apare decât la prietenosul Rareş Bogdan de la Realitatea, la fel cum Ponta nu merge decât la Antena 3 şi RTV. Nu cumva se îmbată cu apă chioară presupunând că va ajunge în turul doi la fel ca W Ponta (dar fără să o declare explicit), mâncând pop corn şi privindu-se pe sine însuşi la tv în câteva interviuri aranjate? Căci în acest caz domnul Johannis are o mare problemă – electoratul domniei sale nici nu e atât de captiv ca cel al domnului Ponta şi, uite!, mai are şi alternativă. (Cu adevărat trist este că dl. Johannis vorbeşte foarte bine atunci când o face, eu l-am intervievat o dată şi mi s-a părut că n-am reuşit să îl pun în dificultate)

Dar acum haideţi să o ducem pe Monica Macovei până la absurd şi să o reducem acolo, deşi voi face asta doar ca pe un joc de imaginaţie (tehnic îi trebuie cel puţin 15 procente ca să îl poată ameninţa pe Johannis). Haideţi să presupunem că doamna Macovei reuşeşte să intre în turul doi cu domnul Ponta. Să acceptăm faptul că Dumnezeu are şi El ironiile Sale, iar acestea se numesc miracole.

Prima întrebare este… s-ar coaliza dreapta în spatele doamnei Macovei? Eu zic că nu. Nu 100%. Dar hai să zicem încă o dată că DA. (Ar fi al doilea miracol consecutiv, număraţi-le!) Să zicem că opoziţia lui Johannis şi herr Santa însuşi şi-ar îndemna electoratul să meargă şi să dea cel puţin un vot contra lui Ponta sau chiar un vot pentru Macovei.

Şi ce, asta ar face-o dintr-o dată mai cunoscută pe Monica la sate? N-am zis populară, n-am zis apreciată, n-am zis simpatizată, ci doar cunoscută! În acest moment pur şi simplu oamenii ţării nu au auzit de ea. Să introducem în calcul al treilea miracol – să presupunem că DA, într-un mod inexplicabil doamna Macovei ar deveni preferata unei părţi a electoratului rural şi, cu tot cu urban (unde atenţie! tot Ponta stă cel mai bine), ar reuşi să ia ceva mai multe voturi decât actualul premier.

Aşa şi? Are oameni în secţiile de votare? Are cineva grijă să nu i se fure voturile? Deja ar fi nevoie de un al patrulea miracol care să-l facă pe Dragnea indisponibil în ziua alegerilor, de un al cincilea care să-i păzească voturile… mai număraţi? Nici Iisus nu cred că a avut parte de atâtea miracole într-un timp atât de scurt.
Practic, prezenţa Monicăi Macovei în turul al doilea al scrutinului prezidenţial l-ar face pe Victor Ponta câştigător fără greţuri.

Şi totuşi…

Şi totuşi, chestia asta care se întâmplă acum, să-i zicem fenomenul Monica, e pe ansamblu mişto. Nu putem spera să revitalizeze dezbaterea electorală (şi Johannis, şi Ponta preferă să o ignore), nu putem spera să schimbe rezultatul final şi cu atât mai puţin soarta României, dar, într-un fel ciudat, candidatura doamnei Macovei e ca o beţie veselă (just for fun, lipsită de orice urmă de pragmatism) pentru cei care încă mai cred că votul democratic este manifestarea libertăţii lor de opţiune.