Un selfie cu latrina din curtea şcolii

blog_16_sep

de Moise Guran

Iisus avea doar doisprezece followeri, numiţi la vremea respectivă apostoli, dar unii dintre ei, mai pricepuţi în social media, au ştiut să ducă mai departe învăţăturile Mântuitorului şi să îşi facă, în Imperiul Roman, un grup mult mai mare de prieteni care mai târziu s-au numit creştini.

Dacă ceea ce aţi citit mai sus vi s-a părut a fi o blasfemie, să ştiţi că eu nu am încercat decât să îmi imaginez o împăcare a contradicţiilor cărora le este supusă astăzi şcoala şi, implicit, copiii despre care premierul Ponta crede că au toţi smartphone încă din clasa I.

Când făcea declaraţia respectivă, premierul era, bineînţeles, flancat de un sobor de preoţi, spun bineînţeles pentru că toate şcolile din România s-au deschis cu o slujbă.

De când Biserica Ortodoxă însăşi a intrat în era digitală, nu mai există limite, iar manualele digitale – care, zice premierul, vor putea fi descărcate gratuit de oricine are o conexiune la internet – nu reprezintă chiar cea mai proastă idee care i-a trecut prin cap lui Victor Ponta. De undeva trebuie să începem, însă, hai să facem nişte calcule simple, iar după aceea, trageţi dumneavoastră concluzia.

Nevoia de a face Abecedare noi este strict legată de formatul digital, care îţi permite o altă metodologie de predare. Afirmaţia cum că ar învăţa copiii mai uşor şi mai bine din joculeţe video şi desene animate este corectă. Nimic nu este însă gratis, iar pentru ca părinţii să le poată descărca gratuit, plăteşte statul – adică tot părinţii – şapte milioane de euro. Suma este atât de mare încât, socotind la 5000 de euro cheltuiala cu tot cu taxe pentru amenajarea unei băi cu apă curentă, hidrofor şi fosă septică într-o şcoală de la ţară, rezultă că, de cei şapte milioane de euro cât dă statul pe manuale digitale, s-ar fi putut amenaja o astfel de toaletă salubră în 1400 de şcoli.

Asta înseamnă de două ori mai multe decât numărul şcolilor care i-au primit pe copii la data de 15 septembrie 2014, fără a avea autorizaţie sanitară de funcţionare, în cele mai multe cazuri exact din lipsa acestor toalete.

Am mari dubii că toţi acei copii ştiu, măcar din auzite, ce este acela un smartphone sau o tabletă şi vă întreb pe dumneavoastră ce trebuia statul să facă? Toalete sau manuale digitale? Că, până una alta, nu le-a făcut nici pe unele, nici pe celelalte.