(P) Randamentul investiţiei în Facebook: de cel puţin zece ori dobânda bancară

Facebook

de Victor Stanila, Tradeville

Ofertele băncilor comerciale pentru variantele de economisire devin din ce în ce mai puțin atractive, după ce BNR a redus dobânda cheie de la 3,5% pe an, la 3,25% pe an, în ședința din 4 august. Alternativă a acestei soluții de păstrare a banilor devine investiția în companii listate, care au oferit investitorilor randamente chiar și de 10 ori mai mari față de dobânda unui depozit. Facebook este un astfel de exemplu.

Investitorii români au la dispoziție tot mai multe alternative la arhicunoscutul cont de economii, alternative cu randamente de până la 10 ori mai mari decât dobânda oferită de bănci.

De exemplu, anul 2013 și prima parte a anului 2014 au adus oportunități noi, mai ales în sectorul energetic. Însă, pentru mai multă siguranță, un portofoliu de acțiuni trebuie diversificat, astfel încât banii investiți să ofere o expunere pe sectoare diferite de piață. Opțiunea cea mai la îndemână ar fi plasarea unei părți din bani în acțiuni internaționale. Expunerea pe companii globale poate fi realizată în mai multe moduri, dar ele nu oferă câștiguri egale. Profitul adus de o companie este influențat de evoluția monedei în care tranzacţionezi instrumentul financiar față de cea a pieței pe care este listată acțiunea și de gradul de risc pe care ești dispus să ți-l asumi.

Pentru a investi în acțiunile celei mai mari rețele de socializare, Facebook, există mai multe variante: tranzacție la BVB sau la bursa-mamă și achiziția unui instrument derivat cu activ suport acțiunea respectivă.

1. La Bursa de Valori București poți cumpăra acțiuni Facebook, cotația fiind dată de prețul în dolari, convertit în moneda locală. Astfel, la 100 de acțiuni cumpărate la începutul anului, ai fi avut un profit de 41%, dacă ai fi lichidat poziția pe 22 august, când un titlu Facebook era cotat la 259 lei.

2. În schimb, dacă ești genul de investitor care iubește riscurile, ai opțiunea de a cumpăra un instrument derivat, de tipul CFD. Instrumentele derivate nu implică deținerea acțiunii, ci doar îţi permite să pariezi pe evoluția pozitivă sau negativă a prețului acesteia.

În cazul unui CFD, depui doar o parte din prețul unei acțiuni sub formă de marjă. De exemplu, la începutul anului, pentru a avea o expunere echivalentă a 100 de acțiuni Facebook, în loc de 5.498 dolari necesari pentru cumpărarea titlurilor, ar fi trebuit să ai în cont doar 12% din această sumă, mai exact 659,76 dolari, sub formă de marjă. Randamentul unei astfel de investiții ar fi fost de 1008% în data de 22 august, când Facebook se tranzacționa la 74,41 dolari, profit raportat la marja depusă plus costurile de tranzacționare.

Instrumentul derivat cu marjă de 12% aduce un randament mai atrăgător în comparație cu alternativa de a deține efectiv acțiunea Facebook în portofoliu, datorită efectului de levier, care amplifică în aceeași măsură și pierderile, nu doar profiturile.

Esti curios să afli mai întâi care este profilul tău investițional? Poţi mai apoi să participi la un curs privind tranzacţionarea instrumentelor derivate.

Află detalii despre modalităţile în care poţi tranzacţiona prin Tradeville, accesând linkul acesta.