Cer prea mult?
de Moise Guran
Nu o să vă irosesc timpul comentând candidatura surpriză la preşedinţie a Elenei Udrea, chiar dacă mă deranjează, la modul sincer, cum au sărit toţi analiştii să mestece cu plescăituri (mârâind de plăcere) acest eveniment.
Vă spun doar atât… Elena Udrea nu are nicio șansă, probabil va obține sub 5%, ba, mai mult, știe și ea, știe și Traian Băsescu că nu are nicio șansă, știu amândoi că astfel îi servesc o temă de decolare lui Victor Ponta și îi sporesc șansele de a câștiga (poate chiar din primul tur) alegerile, dar nu le pasă.
Pentru Băsescu, președinția nu mai poate fi o miză, dar omul vrea să fie premier, ceea ce înseamnă că miza lui o reprezintă alegerile parlamentare din 2016. Mai știe că un candidat cuminte care nu râgâie la tv nu va atrage atenția nici asupra lui, nici asupra partidului (PMP) care ar trebui să îl ducă pe Traian Băsescu în 2016 la Palatul Victoria, iar alegerile prezidențiale din 2014 sunt ca un fel de campanie de publicitate pe banii statului pentru cele din 2016.
Altfel spus, rostul manevrei este facem circ doar ca să afle lumea de noi. Ponta se bazează pe Udrea şi probabil se bucură de această intrare care îi readuce anti-băsismul ca temă campanie, iar Udrea se bazează pe Ponta că nici ea nu are altceva în afară de anti-pontism.
Acești oameni nu cunosc și nu înțeleg Constituția României – Îl schimb pe Victor Ponta, a declarat ieri Udrea fără să aibă habar de prevederile articolul 107(2) din Legea Fundamentală a țării.
De altfel, în această capcană a căzut cu un picior și Klaus Johannis care a spus că, dacă va fi ales președinte, vom introduce moțiune de cenzură și vom încerca schimbarea guvernului.
Poate a fost o exprimare greșită, poate domnul Johannis a vrut să spună că, dacă ajunge președinte, viitorii foști colegi de partid ai domniei sale vor încerca schimbarea guvernului. Ori, poate domnul Johannis, sfătuit de tot felul de analiști cărora nu le place că nu-și pune nas roșu de clown și că nu dă cu lături în ceilalți l-or fi sfătuit să încerce să fie mai vizibil.
Să nu credeţi că mie îmi place de Ponta premier şi ţin să ocupe în continuare această funcţie. Problema, domnule Johannis, este că un președinte care vrea să îl schimbe pe primul ministru (fie el și Ponta) continuă logica lui Traian Băsescu de președinte-jucător și nu va mai putea fi arbitrul echilibrat de care societatea noastră are atâta nevoie.
Eu nu mai vreau un astfel de președinte. Uitați-vă acum la Traian Băsescu … apărătorul justiției îl amenință pe Tolontan pentru că racheta blondă trimisă să facă un foc de artificii în campania electorală s-ar putea fâsâi din cauza problemelor cu DNA-ul. Voi continua reformele domnului preş‘dinte, a spus ieri ieşind de la Cotroceni doamna Udrea, dar singura reformă pe care Traian Băsescu însuşi şi-o proclamă este asta cu Justiţia (ca musca la arat zic eu, dar lumea chiar îl crede).
Păi, cât de credibilă este în aceste condiţii? Şi despre ce reforme au discutat ieri la Cotroceni? Despre reformarea şi pocăirea sâcâitorului Tolontan, care stă de ani de zile înfipt în afacerea Bute?
Dacă aş fi Johannis, nu aş vrea să devin un astfel de preşedinte, nu m-aş schimba doar pentru că, zic unii, poporul vrea circ, aş prefera să pierd rămânând eu însumi, decât să mă prostituez pentru a ajunge la Cotroceni.
Poporul nu vrea circ. Vrea un om serios şi Johannis nu are altă şansă decât să rămână serios. Altfel, nu va fi nicio alternativă, iar eu îmi voi da votul unui outsider cum este Macovei.
Să vă zic o chestie… mă interesează foarte puţin cine ajunge preşedinte, în condiţiile în care va fi un preşedinte care chiar respectă Constituţia. Un astfel de preşedinte este un personaj executiv mai slab decât Procurorul General sau decât şeful DNA (şi chiar aşa şi trebuie să fie), dar va păstra prin demnitate şi sobrietate prima poziţie în dezbaterea publică. Adică va avea un singur cuvânt de spus, dar acela va fi greu, chiar dacă nu va fi lege pentru nimeni.
Mi-am exprimat de câteva ori simpatia pentru primarul Sibiului atunci când nu era în cursa electorală, asta pentru că l-am cunoscut pe Johannis şi nu aş vrea să am surprize neplăcute. Vreau o campanie de dezbateri, nu de înjurături, vreau întâlniri directe între candidaţi, aşa cum de mult timp nu se mai fac, vreau planuri şi proiecte individuale în locul atacurilor la persoană.
Cer normalitate democratică. Cer prea mult?
