Ponta vrea să devină preşedinte pe voturile maghiarilor. E un preţ prea mare. Şi e degeaba…

de Moise Guran

Prinşi de televizoare cu maratonul procesului Voiculescu, incitaţi de ameninţările lui Băsescu cu diferite dezvăluiri în campanie, contrariaţi poate de lansarea Monicăi Macovei în siajul lui Klaus Johannis (încă incert?) pierdem, ca cetăţeni ai patriei noastre, detalii importante ale acestei veri. Şi, mai grav decât faptul că le pierdem noi este, poate, faptul că le pierde cetăţeanul Victor Ponta, liderul sondajelor pentru cursa prezidenţială, ăl mai mare din partidul ăl mai mare, aflat acum, ce să vezi, premier la guvernare…

Noroc cu CNN. Între logoreea lui Băsescu de la B1 şi încercările penibile ale Antenei 3 de a impresiona doi judecători cu scosul lumii în stradă în apărarea patronului iubit, am dat peste un băiat care vorbea despre putinismul lui Viktor Orban pe CNN… şi m-am oprit, căci era vorba de discursul premierului maghiar, ţinut pe 26 iulie la Băile Tuşnad, în România.

Doamnelor şi domnilor, insist să urmăriţi editorialul lui Fareed Zakaria de la Washington Post (chiar dacă feedul CNN merge ca dracu), iar dacă nu îl puteţi vedea, citiţi-l de aici, iar apoi reveniţi, vă rog, la textul meu.

fareed

Fareed n-are nicio treabă cu lupta electorală din România, nu-l interesează nici capacitatea excepţională a premierului Victor Ponta de a lua ţepe, de a face alianţe degeaba (neînţelegând că, organic, ungurii sunt setaţi să-l voteze oricum pe Johannis, iar nu pe el la preşedinţie), probabil Fareed are puţin habar despre pregătirile UDMR şi PCM de a se uni sub steagul celei mai periculoase lupte pentru România de până acum – o autonomie care, în esenţă şi în contextul UE, este de fapt independenţă.

Dar să-l lăsăm pe Fareed şi să revenim la oile noastre, interne şi rătăcite. Lovitura pe care politicienii români de etnie maghiară o pregătesc (se pare pentru această toamnă) se bazează, din păcate, pe lipsa de cultură istorică a cetăţenilor români de astăzi. Şi, dacă stau bine şi mă gândesc, se bazează şi pe dogmatismul stupid al manualelor de istorie după care noi, românii, am învăţat şi învăţăm.

SCURTĂ ARGUMENTAŢIE ISTORICĂ, FAŢĂ DE ACŢIUNILE POLITICIENILOR ROMÂNI DE ETNIE MAGHIARĂ

UDMR speră (şi există unele şanse de reuşită) ca aducând pe masă declaraţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, să obţină şi susţinerea populaţiei româneşti din Ardeal pentru acest tip de autonomie. Atâta doar că declaraţia vorbea despre o autonomie „provizorie, până la întrunirea Constituantei”, iar libertăţile „privind instrucţia, administraţia şi judecata” în limba sa proprie, a fiecărui popor, se referă la perioada provizorie, care a şi încetat legal prin Constituţia din 1923.

Un alt lucru important pe care nu îl spun cărţile noastre de istorie şi, deci probabil, nu prea îl ştiu nici românii, nici maghiarii din România, este că ţara noastră a ezitat doi ani de partea cui să intre în Primul Război Mondial, tocmai pentru că în epocă exista un puternic curent privind reunirea românilor din Regat și Ardeal prin eliberarea democratică a națiilor conlocuitoare în imperiul austro-ungar, dar asta împotriva naționalismului egocentric maghiar, privit atunci la fel de periculos ca şi permanenta ameninţare rusească.

Altfel spus, românii, mulți chiar din Regat, sperau în 1914 că, la finalul războiului, Viena va gira o Românie Mare, pe argumentul simplu, democratic și rațional că în Ardeal românii erau și atunci, ca și acum, majoritari.

REVENIND LA PROSTIILE POLITICIENILOR ROMÂNI, DE ETNIE ROMÂNĂ…

… În zilele noastre, Victor Ponta calcă totul în picioare pentru a obține câteva voturi. Ministerul român de externe a blocat acţiunea la Curtea Europeană de Justiţie împotriva unei iniţiative cetăţeneşti prin care austriecii din Tirol (partea din Italia), germanii din Danemarca şi Belgia şi maghiarii din Slovacia şi România, cereau de facto Comisiei Europene modificarea Tratatului de la Lisabona. România nu este aşadar singură, are alături de ea Comisia Europeană şi Constituţia Uniunii, dar Ponta face non combat, demite prefectul de Harghita şi oferă UDMR şi PCM libertate totală de mişcare în zonă, asta numai pentru nişte afurisite de voturi.

O SOLUŢIE MAI INTELIGENTĂ DECÂT POLITICA LUI VIKTOR

Haideţi să ne înţelegem cu toţii: ungurii nu ne sunt duşmani. Nici cei din Ungaria (cărora le pasă de Ardeal fix cât le pasă românilor din România de Basarabia) şi, cu atât mai puţin, cei din Transilvania. Am susţinut întotdeauna că Ţinutul Secuiesc trebuie recunoscut şi chiar promovat ca marcă turistică şi culturală. La fel ca Maramureşul, dacă vreţi, sau ca orice altă regiune istorică. Investiţiile şi infrastructura din zonă vor duce la dezenclavizarea judeţelor Harghita şi Covasna, la fel cum s-a întâmplat deja cu Mureşul. Negând existenţa unei realităţi istorice, Ţinutul Secuiesc, nu facem decât să ne ostilizăm concetăţenii maghiari. Să mergem mai bine să le bem prieteneşte palinca, să le mâncăm gulaşul şi să fim de acord cu ei că în România sunt ACASĂ. Dar atât! Autonomia cerută de liderii maghiari e cu totul altceva. De fapt, autonomia este doar un nume după care se ascunde o independenţă de tip Crimeea.

Iar Viktor Orban ESTE un pericol pentru România. Revenind la tipologia liderului carismatic ce defineşte putinismul aşa cum îl descrie Fareed Zakaria în editorialul său din Washington Post şi de pe CNN, Orban ştie şi înţelege perfect epoca pe care o trăieşte. Orban ştie, de exemplu, că nu mai contează faptul că România şi Ungaria sunt aliate în NATO (cumva, prin Germania, şi în 1939 erau, iar Diktatul de la Vienna tot a împărţit nemţeşte Ardealul), nu mai contează că, în materie de forţă militară, între Ungaria şi România există o diferenţă majoră, atâta timp cât, uite, în Ucraina, Putin Originalul face războaie cu câteva sute de băieţi bine înarmaţi. Dar oare maghiarii din România asta îşi doresc? Sincer, mă îndoiesc!

De vreo doi ani vă tot avertizez pe la televizor, pe la radio sau pe unde mai îmi dau şi eu cu părerea că Ungaria lui Orban alunecă spre ceva periculos pentru noi românii, că trebuie să ne pregătim pentru un moment de criză similar cumva celui din 1939. Nu neapărat militar, cât la nivel de intelligence, nu excluzându-i pe maghiari din viaţa socială dacă nu se românizează peste noapte, cât mai ales excluzându-le liderii politici de la posibiliatea de a mai arbitra guvernarea din România.

Deși are și a avut numeroși miniștri lăudabili, UDMR nu mai are ce să caute la guvernare pentru că pur şi simplu a obţinut tot ceea ce legal putea obţine, iar celelalte partide trebuie ele însele să facă un pact național pentru păstrarea UDMR în afara guvernării. Astfel de chestiuni NU SE NEGOCIAZĂ. Să-i lăsăm pe unguri să își pună steagurile, da!, să ne salutăm prietenește pe limba lor și pe limba noastră și să îi lăsăm în off-side pe liderii politici maghiari care astfel nici nu își vor mai găsi rostul în politica românească. Cel puţin nu ca partid etnic. Să se înscrie în PPDD sau în PRM, dacă în alte partide nu se regăsesc ideologic. Dar să îi facem, prin acţiuni deştepte de la Bucureşti, să îi trimită la plimbare chiar electoratul lor, ungurii din România.

Viktor Orban nu este Vladimir Putin. Chiar dacă este un lider puternic și popular la el acasă, chiar dacă pomenile făcute celor depășiți de ratele la credite ar putea tenta pe mulți din România, pur şi simplu Ungaria nu este Rusia. Este doar o chestiune de timp până când politicianul Orban va da cu Ungaria de gard. Economic vorbesc. Politic, mi se pare că deja a dat prin adoptarea modelului Putin.

Dar o deja susceptibilă alianţă între Ungaria lui Orban şi Rusia lui Putin pune, din nou, România în dificultate. La fel a fost prinsă în fiecare context istoric dificil, şi nu, n-a fost nimic eroic, nici în primul, nici în al doilea război mondial, la fel cum nu e nimic eroic în ceea ce se întâmplă azi la Doneţk. Nici românii, nici ungurii nu îşi mai pot dori aşa ceva.