35 afișări

Făt-Frumosul autostrăzilor de poveste pleacă în alt basm

dan_sova_cu_victor_ponta_94018300

de Moise Guran

Plecarea domnului Dan Şova de la ministerul Autostrăzilor plănuite este departe de a fi una atât de glorioasă precum şi-a zugrăvit-o singur în faţa camerelor de luat vederi.

Doar aşa, pentru istorie, aş dori să se consemneze că niciunul dintre cei 116 de kilometri de autostradă inaugraţi de când e domnia sa ministru n-a fost nici lucrat, nici negociat, nici licitat în această perioadă, că statul român nu s-a învrednicit nici să dea bani, ci doar a cofinanţat lucrări făcute pe bani de la Uniunea Europeană.

Marele merit al domnului Şova este acela de a fi scos la licitaţie studii de fezabilitate în valoare de 50 de milioane de euro, tone de hârtii plătite pe bani grei de contribuabilul român, unele dintre ele, expirate în ultimii doi ani, tocmai din cauza inacţiunii domnului Şova.

De la tribună, domnul Şova a anunţat că se vede din nou ministru din decembrie, după campania electorală. Adevărul este că, în ciuda aroganţei evidente, domnul Şova mai are o calitate importantă – este unul dintre puţinii oameni în care premierul Victor Ponta are cu adevărat încredere şi, de fapt, acesta este unul dintre motivele pentru care i s-a permis să demisioneze, spre disperarea site-urilor de umor care mâncau o pâine de pe urma lui.

Păstrând acelaşi registru al seriozităţii v-aş mai spune că autostrada spre Alexandria era oricum o autostradă de poveste, la fel ca toate celelalte, sau, ca să reformulez mai serios, presiunea din PSD pentru înlocuirea lui Şova devenise mare şi pentru că gruparea Dragnea are, să zicem alte planuri de investiţii decât Şova.

Aducerea lui Ioan Rus de la Cluj ţine ministerul Transporturilor într-o altă sferă de influenţă decât cea a lui Liviu Dragnea, dar cu adevărat important este altceva… Plecarea lui Şova, zice el, chiar în linia întâi a campaniei pentru prezidenţiale, semnalează faptul că în PSD s-a luat o decizie privind candidatura pentru Cotroceni şi că numele ales, în final, este cel al lui Victor Ponta.

În cazul în care va câştiga alegerile, este posibil să îl desemneze pe Ioan Rus premier, iar nu pe Liviu Dragnea; în cazul în care nu le va câştiga, Ponta oricum nu are de gând să-i lase locul vicepremierului, ci îşi va consolida, cu ajutorul grupului de la Cluj, poziţia în PSD pentru a păstra guvernul.

Planul are totuşi o problemă. Una care pe mine, cetăţean, mă stresează mai mult decât candidatura domnului Ponta, chiar dacă e legată de aceasta. De doi ani, domnul Şova se străduieşte să semneze contractul autostrăzii Comarnic-Braşov. N-a reuşit nici până azi, chiar dacă premierul însuşi s-a angajat că pleacă din politică, dacă autostrada nu e gata până la sfârşitul anului 2016.

Ţinem pariul şi dacă e Ponta la Cotroceni sau rămâne valabil doar dacă e premier? Sau mai bine, reformulăm şi ne propunem să semnăm măcar contractul până în 2016, să facem autostrada până în 2050, pentru a le permite domnilor Şova şi Ponta să se retragă mulţumiţi din politică, amândoi cu vârste între 77 şi 80 de ani, cu un bogat portofoliu de 60 de kilometri de autostradă realizaţi?