Stăpânii finanţelor şi logica războiului

stapanii finantelor

de Moise Guran

Citesc o carte foarte mişto, o carte pentru publicul larg, chiar dacă o carte grea, nu atât prin mecanismele financiare (ceva mai simple la începutul de secol XX, decât azi), cât mai ales prin complexitatea evenimentelor istorice care au precedat (dar mai ales au urmat) Primului Război Mondial.

Asupra cărţii din poză o să mai revin săptămâna asta, dar vreau acum să vă tease-uiesc cu câteva citate care n-au cum să nu vă ducă cu gândul la evenimentele pe care le trăim azi.

DECI! Suntem în august 1914, Austria a atacat Serbia (pe 28 iulie), Rusia şi-a mobilizat armata, iar Germania a declarat război Rusiei. Cum se vedeau aceste evenimente de la Paris, de la Londra sau New York? 

Liaquat Ahamed/Stăpânii finanţelor

Pe când luminile începeau să se stingă în toată Europa în acea fatidică primă săptămână din august, toţi bancherii şi miniştrii de finanţe păreau să fie obsedaţi nu de pregătirile militare sau de mişcările armatelor, ci de mărimea şi durabilitatea rezervelor lor de aur. Obsesia era aproape medievală. La urma urmei, era anul 1914, nu 1814. Bancnotele erau folosite pe scară largă de mai bine de două secole, iar comercianţii creeaseră sisteme de credit foarte complexe. Ideea că obiectivele războiului ar putea să fie limitate de cantitatea de aur dispo nibilă părea anacronică. Şi totuşi, iată că revista londoneză United Empire declara că „cantitatea de monede şi de lingouri aflată în mâinile Marilor Puteri Continentale la izbucnirea ostilităţilor“ este cea care va determina în mare măsură „intensitatea […] şi durata probabilă a războiului“.

În ciuda isteriei mulţimilor de pe străzile Berlinului, Parisului şi Londrei, în aer plutea o ciudată atmosferă de irealitate. Nimeni nu pricepea prea bine ce era cu războiul ăsta, ori din ce se iscase, dar nimeni nu credea că o să dureze prea mult. În vreme ce soldaţii din ambele tabere mărşăluiau spre luptă, fiecare aşteptându-se să-i tragă inamicului o chelfăneală pe cinste, generalii băgau mâna-n foc că vor fi acasă de Crăciun. Încurajaţi de acest optimism din partea experţilor militari, funcţionarii din domeniul finanţelor au socotit că, de vreme ce războiul avea să fie scurt, lucrul important era să fie în formă financiară bună, ieşind din război cu rezervele de aur neatinse.

Bancherii şi economiştii erau atât de optimişti, încât şi-au permis chiar să se lase convinşi că însăşi disciplina „banilor stabili“ va face lumea să-şi vină în fire şi va impune terminarea războiului. 

Sir Felix Schuster, preşedinte al Union of London and Smith’s Bank, unul dintre cei mai importanţi bancheri din City, spunea tuturor, sigur pe el, că lupta se va opri brusc în mai puţin de şase luni – întreruperea comerţului ar fi prea mare. John Maynard Keynes, pe atunci în vârstă de treizeci şi unu de ani, profesor de economie la King’s College, Cambridge, care devenise peste noapte un fel de expert în finanţe pe timp de război, le spunea prietenilor săi în septembrie 1914 că „e foarte sigur că războiul nu poate să dureze mai mult de un an“, deoarece în acest răstimp averea în lichidităţi a Europei care ar putea să fie folosită la alimentarea războiului ar fi „epuizată“, şi îl scotea din sărite de-a binelea prostia celor care gândeau altfel. În noiembrie 1914, Economist prezicea că războiul o să se isprăvească în câteva luni. În aceeaşi lună, la un dineu din Paris în cinstea ministrului de război britanic aflat în vizită, feldmareşalul lord Kitchener, ministrul de finanţe francez a declarat încrezător că va trebui ca luptele să se sfârşească până în iulie 1915, întrucât nu vor mai fi bani. Şi nu numai experţii Aliaţilor aveau ochelari de cal. Ministrul de finanţe al Ungariei, baronul János Teleszky, când a fost întrebat în Cabinet câtă vreme poate suporta ţara cheltuielile de război, a răspuns că trei săptămâni.

Şi totuşi, a fost nevoie de mult timp până să dispară complezenţa din acele prime luni. Chiar şi în 1916 persista dogma că va fi un război scurt, în vreme ce general după general prezicea victoria în alte şase luni. Pe atunci cele cinci mari puteri – Marea Britanie, Franţa, Rusia, Germania, Austro-Ungaria – cheltuiau lunar o sumă uriaşă, 3 miliarde de dolari, aproape 50% din PIB-ul lor colectiv. Nici un alt război din istorie nu mai absorbise atât de mult deodată din averea atâtor naţiuni.

NOTĂ MOISE

Nu-i aşa că v-am pus pe gânduri? Nu-i aşa că o să priviţi în altă cheie declaraţiile actuale legate de faptul că nici Europa, nici Rusia nu-şi permit un război? Problema este că nici altă dată nu şi l-au permis, iar lumea a fost pe punctul de a se autodistruge cu multă inconştienţă. Deci să fim atenţi… O să revin cu pasaje din această carte (am onoarea de a fi fost invitat sa comentez la lansare, multumesc Humanitas!) care se concentrează de fapt pe Marea Depresie şi cauzele ei.