Tom Bugeţel, salvatorul guvernării Ponta

ponta blog 2 ani

de Moise Guran

Dacă ar fi să rezum ultimii doi ani în câteva cifre, aș spune 16% reîntregirea salariilor bugetarilor, 294 kilometri de autostrăzi dați în folosință și o creștere economică de aproximativ 5%. Cam asta este reușita guvernelor Ponta și, scoase din context, chiar și aceste câteva date statistice ar suna bine.

Adevărul este că pentru a putea reîntregi salariile bugetarilor, guvernul a tăiat inițial din investiții după care a majorat accizele, pretextând tocmai lipsa banilor de investiții.

La doi ani de la numirea domnului Ponta în funcția de premier, salariul mediu net la nivel național este cu 5% mai mare, ceea ce înseamnă că, dacă ar fi să îi scoatem pe bugetari din statistică, ar rezulta că în restul economiei – cea privată – salariile n-au prea crescut, ba din contră. Piața muncii pare înghețată, numărul șomerilor este constant, cam la fel ca și salariile.

Acesta este efectul firesc al lipsei investițiilor care au fost ținute în viață doar din fonduri europene și acelea venite exact pentru cei 294 de kilometri de autostradă, începuți, hăt de prin negurile deceniului trecut.

grafic blog

Un alt adevăr crunt este că, în ultimii doi ani, nu s-au mai semnat contracte de autostrăzi, că în ciuda hărților desenate și răsdesenate, guvernul Ponta încă se mai chinuie să semneze cel puțin pentru cei 60 de kilometri dintre Comarnic și Brașov. Asta deși, însuși premierul și-a legat soarta politică de acel prim contract, care uite se încăpățânează să întârzie, nu la executare, ci chiar la semnare.

Cât despre creșterea economică din acești ani, deja mi se pare normal ca domnului Ponta să i se pară normal să aloce bani pentru Catedrala Mântuirii. Nu Guvernul, ci Dumnezeu a jucat un rol important, fie că vorbim de agricultură, fie că vorbim de cererea de automobile de pe piețele externe.

Am totuși o singură notă bună pentru guvernele Ponta… Nu că aș fi descoperit cine știe ce viziune la ministrul Bugetului, Liviu Voinea, dar chiar dacă statul încă n-a descoperit de ce scad încasările când economia crește, cel puțin acesta a avut decența să taie și din cheltuieli pentru a nu dezechilibra, pe ansamblu, economia.

Faptul că am avut inflație mică și un leu stabil nu reprezintă, de această dată, doar meritul BNR, ci și al celui supranumit Tom Bugețel.