2.036 afișări

Rusia forţează federalizarea Ucrainei. Asta, sau…

harta-ucraina-blog

de Moise Guran

Aflăm azi că NATO trimite și în România avioane F16 care vor începe o serie de exerciții, în timp ce, în estul Ucrainei, rușii par a încerca scenariul aplicat deja cu succes în Crimeea. Atâta doar că acum lucrurile sunt mai complicate, căci armata ucraineană este deja masată pe granița cu Rusia, în timp ce, în cazul Crimeei, ocupația a fost facilitată de prezența trupelor rusești la Sevastopol.

Pe plan diplomatic, o soluție de evitare a unui război între Rusia și Ucraina pare a fi eșuat. Acum mai bine de o săptămână, când americanii au insistat pe lângă ruși să își retragă trupele de la frontiera cu Ucraina, soluția de compromis găsită – dar peste capul și fără aprobarea ucrainenilor – a fost aceea de federalizare a acestei țări.

Federalizarea ar fi permis Moscovei să blocheze, prin intermediul unor republici rusofile, orice gest al Ucrainei de alăturare la Uniunea Europenă sau NATO. Cum la Kiev soluția nu pare a fi fost acceptată, răspunsul este izbucnirea unor revoluții de secesiune în Donețk, în special, unde consiliul regional a proclamat deja o republică populară, deci comunistă, cu trimitere clară la Uniunea Sovietică.

Într-o astfel de situație, Kievul are de ales între două rele – ori scoate armata pentru a opri secesiunea, dar asta va oferi prilejul perfect unei intervenții ruse, deja pregătită, ori, sub presiunea acestor evenimente, acceptă federalizarea și, implicit eșuarea revoluției euromaidan.

În primul caz, va fi război în regiune, în al doilea – va fi pace, dar o pace amară, în condițiile Moscovei. Mă feresc de speculații, căci lucrurile sunt prea importante, dar trebuie să fim cu toții conștienți că, în oricare dintre situații, regiunea din care face parte și țara noastră se va schimba semnificativ.

f16-blogRevenind la avioanele NATO care vin în România, ceea ce mă îngrijorează cu adevărat este că nu s-a comunicat clar nici câte sunt, nici cât vor sta. Nu că n-aș vrea aceste avioane la noi, e mai bine cu ele decât fără, dar asta sugerează intrarea într-o altfel de logică decât cea a umflării mușchilor, așa cum a fost cazul aeronavelor trimise în Polonia și Lituania.

Aceste avioane din România vor avea în mod clar sarcina de a asigura acoperire aeriană navelor NATO din Marea Neagră, care ar putea avea drept scop blocarea unei eventuale extinderi a revoluțiilor secesioniste cu sprijin rusesc, din est spre sudul Ucrainei, până la Odessa și la gurile Dunării.