Portul Constanţa, perla neagră a piraţilor locali

pirates of ctharbour blog
de Moise Guran

V-am tot spus că marea vulnerabilitate strategică a României este corupția, că această situație nu e de ieri, de azi, ci încă de la înființarea statului modern român, dar că ne-am obișnuit cu acest fenomen încât avem tendința să îl bagatelizăm.

Nu sunt un mare fan al teoriilor conspiraţioniste dar, în următorul minut, eu o să vă expun câteva evenimente care, aparent, n-au nicio legătură între ele. Dacă au, vă las pe dumneavoastră să stabiliți…

De ani buni, gruparea Mazăre-Constantinescu de la Constanța se chinuie să pună mâna pe cel mai important port al României. La orice mișcă Ponta în plan politic, la orice are nevoie de o susținere din interiorul PSD, dinspre feuda Constanța îi vine mereu aceeași cerere – dă-ne dom’le nouă portul. Nu neapărat în proprietate, că nu veniturile legale contează acolo. Contează cine pune șeful, căci acela controlează și tot ce înseamnă bani negri.

La ultima remaniere de guvern, asta din care au plecat liberalii, Ponta și-a impus apropiații mai tineri printr-o negociere destul de dură cu baronii partidului. Soluția găsită a fost ca, în urma unei listări la bursă, Consiliul Județean să devină cel mai important acționar și deci să poată pune șeful, chiar dacă nu va avea majoritatea singur.

A izbucnit apoi criza din Crimeea, americanii și-au trimis navele de luptă în Marea Neagră unde, probabil, vor rămâne și vor fi o prezență permanentă și sporită. Mai ales că ieri, la Bruxelles, Barroso a spus că ruta alternativă la gazele europene primite de la Rusia nu poate fi decât Azerbaidjan. Deci pe mare, posibil prin Constanța. Când au auzit, însă, că portul va fi la mâna mafiei locale, americanilor nu le-a convenit deloc.

Așa că… (dar asta este chiar întâmplător) DNA-ul a mai făcut o încercare de a-l aresta pe Nicușor Constantinescu, după cea eșuată din ianuarie. Constantinescu a fost, însă, eliberat pe motive medicale.

Sunt tare curios să văd dacă Ponta va mai insista cu transferul Portului Constanța în mâna autorităților locale, dar am o vagă bănuială că nici acestea nu vor mai insista să-l ia.