Să repetăm împreună şi multilingv: Ţinutul Secuiesc este România
de Moise Guran
Când te duci să treci la Olt, dinspre Bucureşti spre Craiova, n-ai cum să nu remarci, pe dealul unde-şi duc ăi din Slatina iubitele să le facă neveste, ditamai steagul României. Pentru că noi oltenii de dincolo de Olt avem o problemă cu identitatea etnică a ăstora de dincoace de Olt (chit că ei vorbesc cu perfectul simplu şi se jură că strămoşii lor au vorbit latina vulgară înainte să ştie de mazăre, brânză, mânz şi barză), îi propun primarului din Slatina arborarea unui nou steag lângă cel al României. Să fie alb/albastru şi să aibă prazul drept stemă. Că Zaibărul nu e neaoş. Pe francezul care l-a inventat îl chema Siebel… Spuneţi şi voi, ăsta e nume de francez? Eu îl suspectez că era de fapt ungur.
Pentru că în acest weekend este 15 martie, aș dori din start să le urez maghiarilor din România viață lungă, alături de noi, în prietenie. Și în România.
M-am abținut să comentez direct evenimentele de la Târgu Mureș din această săptămână pentru că, din punctul meu de vedere, comunitatea maghiară din țara noastră a dat cea mai bună reacție posibilă – a condamnat ea însăși extremismul. Declarația tranșantă a liderului UDMR care i-a trimis pe extremiștii maghiari, aflați în campanie electorală, să facă demonstrații în Ungaria, acolo unde au alegeri, iar nu în țara noastră, România, nu a mai lăsat loc de nicio interpretare.
Am apreciat, de asemenea, gestul primarului din Târgu Mureș de a nu mai autoriza nicio manifestație, refuzând și reacțiile imediate ale unor organizații românești, cam prea repede dezgustătoare de unguri.
Dar parcă acum ar fi rândul nostru, al românilor, să le întindem mâna maghiarilor din România, nu credeți? Ei și-au afirmat, prin liderii lor, apartenența la națiunea română, iar eu, ca român, poate ar trebui să le întorc gestul.
Cât o să mai evit să vorbesc despre Ţinutul Secuiesc? Cât o să mă mai feresc să folosesc această sintagmă, la radio sau la tv, ca să nu-i ofensez pe unii dintre români?
Oare n-am așeza lucrurile într-un alt început, dacă noi toți, și români, și maghiari, am afirma sus și tare că Ținutul Secuiesc este România? Oare, pe această bază, nu se poate construi o nouă marcă, nu una administrativă, ci una culturală, promovabilă turistic și promovată de statul român?
Vă spun sincer că eu tot nu înțeleg diferența dintre maghiari și secui, la fel cum, dacă m-ar pune cineva să-i definesc pe olteni, n-aș ști să le spun dacă cei din Slatina sunt sau nu olteni, că doar sunt dincoace de Olt și, totuși, ei vorbesc cu perfectul simplu și se consideră olteni.
Deci, dacă primarul din Slatina ar face un steag mare cu un praz și l-ar pune lângă uriașul steag al României de pe dealul de lângă orașul său, credeți s-ar ofensa cineva? Vă spun sigur că nu, dar eu m-aș duce să-mi fac o poză cu steagul respectiv, el ar deveni, deci, o atracție și slătinenii ar avea de câștigat.
De ce nu putem gândi în aceiași termeni și Ținutul ăsta secuiesc? De ce trebuie el privit, și de unguri, și de români, ca pe o tentativă de enclavizare, de diferențiere, de evadare din România sau din națiunea română?
Sau haideți să formulez altfel întrebarea, și pentru unii, și pentru ceilalți… Credeți că vom trăi mai bine împreună? Sau cu o gaură în mijlocul României?
P.S. Acum fix un an am scris un text similar. 2013 nu era an electoral. Vorbind cu oamenii la radio, eu pot simţi azi diferenţa faţă de acum un an sau acum doi ani. E de bine, vă spun. Şi va fi şi mai bine.
