De ce se opune Germania sancționării economice a Rusiei?

de Cristian Ştefănescu

Statele Unite ale Americii doresc să izoleze economic Rusia. Pentru aceasta, au nevoie de sprijinul Europei. Germania se lasă, însă, greu convinsă.

Frank-Walter Steinmeier, ministrul social-democrat de Externe ale Germaniei, vorbește despre o criză cum nu a mai existat în Europa de la căderea Zidului Berlinului. Dar tot el se opune categoric sancțiunilor, mizând pe reactivarea unui for politic și strategic pan-european pe care Moscova nu l-a tratat niciodată cu seriozitate – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Stă în tradiția tovarășilor social-democrați germani să dialogheze cu Moscova. Ostpolitik-ul republicii de la Bonn a contribuit semnificativ la deschiderea de la mijlocul anilor 80. În afara lui Steinmeier, care face, zilele acestea, naveta între Bruxelles și fosta Uniune Sovietică, la Moscova se duce și liderul social-democraților germani, Sigmar Gabriel. E foarte posibil ca acesta să fie primit de Vladimir Putin la Kremlin – iar la mijloc să fie vorba despre intermedierea ex-cancelarului german Gerhard Schröder, aflat pe statul de plată al gigantului energetic Gazprom.

Războiul rece al sancțiunilor

Pe agenda Dumei de Stat de la Moscova a intrat, miercuri dimineață, un proiect de lege ce prevede eventuale replici economice la posibilul boicot comercial asupra Rusiei adus în discuție în capitalele occidentale. În documentul citat de presa germană – și care a inflamat oarecum spiritele în lumea afacerilor din Republica federală – se vorbește nu doar despre deja previzibilele întreruperi ale livrărilor de carburanți, ci și despre confiscarea sau blocarea proprietăților, averilor sau conturilor firmelor occidentale ce operează în Rusia.