Cacealmaua se joacă o singură dată

de Moise Guran

Un principiu de negociere arată ca, la fel ca şi păcăleala, amenințarea nu funcționează decât o singură dată. A doua oară este necesară acțiunea pentru că altfel orice amenințare ulterioară va fi decredibilizată.

Rusia testează de mult timp (practic de la consolidarea puterii lui Putin, undeva la mijlocul anilor 2000) seriozitatea Occidentului în ceea ce o priveşte. Episodul Georgia în 2008 este emblematic, dar Rusia nu s-a oprit acolo. Am văzut Rusia supralicitând şi câştigând în cazul Siriei iar alte zeci de episoade rămân prea puţin cunoscute. Manevrele militare de încercare, perpendiculare pe spațiul NATO (la fel ca la o invazie) sunt acum frecvente, fie peste cercul polar de nord, fie prin Marea Neagră, spre România. Acest joc de-a șoarecele și pisica, specific Războiului Rece, arăta de mult că Rusia se pregătea de ceva. Revoluția de la Kiev nu o găsește nepregătită ci, din contră, este gata să folosească evenimentele în avantajul ei.

Ați auzit poate amănuntul că soldații care au securizat Crimeea nu purtau însemnele unei armate. V-ați întrebat de ce? Evident că dacă îi excluzi pe extratereștri, ajungi logic la concluzia că soldații respectivi nu pot fi decât ruși. Dar de ce vrea Rusia să păstreze o minimă aparență a respectării dreptului internațional?

De acum este evident, cred, că nici Crimeea, nici alte regiuni din Ucraina nu vor fi pur și simplu alipite Rusiei, chiar dacă la Donbas (unde joacă nea Mircea) și în alte regiuni au izbucnit sau vor izbucni revoluțiile pro-ruse sub protecția unor trupe fără însemne, care nu sunt totuși extraterestre. Până să-și dea seama autoritățile de la Kiev ce se întâmplă, până să-și mobilizeze armata și până să afle câți dintre generalii ei sunt racolați de ruși, Ucraina va pierde aproape jumătate din teritoriu și cam 70% din PIB, ba chiar e destul de posibil să piardă și deschiderea la Marea Neagră.

Este mai probabil ca Rusia să sprijine aceste regiuni rebele într-o Ucraină separatistă decât să le alipească sieşi. O republică separatistă de la Donețk și până Tiraspol și Odessa tot ucraineană s-ar numi și, tocmai de aceea, va emite pretenții asupra întregului teritoriu al țării, nu numai asupra spațiului scos de sub autoritatea Kievului. Un astfel de șah permanent la adresa Kievului îi convine lui Putin mult mai mult decât câteva gubernii în plus.

Acesta pare a fi planul singurului om care pare a avea un plan în toată această poveste. Ce va face America? Nimic! Ce va face Europa dependentă de gazul rusesc? Nimic! Amenințările sunt deja un bluf testat de ţarul roşu. În plus, mărețul plan al lui Putin îi lasă acestuia opțiunea de a avea într-o zi, din nou, întreaga Ucraină la ordinele sale.

Și totuși planul său poate avea un punct slab. Unul singur. Dacă naționalismul ucrainean izbucnește, dacă armata acestei țări se opune ocupației așa cum NU a făcut-o în Crimeea, probabil Putin va da înapoi. Ucraina nu este Georgia, iar cacealmaua e tot cacealma indiferent cine o joacă. 

P.S. Eu cred că dacă în iunie 1940 România respingea ultimatumul sovietic şi apăra Basarabia, lucrurile ar fi stat altfel decât în cazul Poloniei. Polonia a fost invadată de URSS doar după ce fusese lovită năprasnic de Germania. Acum Ucraina este în situaţia în care s-a aflat România în 1940.