Aventura „la guvernare” a unui partid care era departe de a fi pregătit

 cool crin guvern blog

de Moise Guran

Orice s-ar spune şi oricare ar fi motivele, retragerea unui partid de la guvernare reprezintă o fugă de răspundere, un gest de trădare a electoratului care te-a trimis acolo. Pentru acesta nu contează calculele politice, nu contează şansele lui Crin la preşedinţie cu sau fără Ponta, contează doar îndeplinirea mandatului pe care ţi l-a dat. Este şi cazul actualei decizii a PNL, un partid, aşa cum am mai spus, foarte slab din punct de vedere al resurselor umane scoase în faţă, cu un preşedinte incapabil de a înţelege actul administraţiei în folosul ţării ca scop final al luptei politice. În rândurile de mai jos mi-am permis să dau note principalilor actori ai PNL, trimişi ca miniştri în guvernele făcute începând din mai 2012. Voi începe cu cei mai slabi şi voi termina cu cei pe care eu i-am apreciat ca fiind mai buni. Ţineţi cont că această judecată este făcută prin raportare la programul de guvernare, iar nu prin comparaţie cu colegii lor pesedişti.

RADU STROE

Probabil cel mai slab ministru de interne prin raportare la importanţa funcţiei pe care a deţinut-o. S-a remarcat prin mai multe propuneri penibile, între care îmi amintesc clar sensul unic de pe DN1 dar şi duritatea înmuiată până la moleşeală a noului Cod Rutier. A ţinut poliţiştii iarna în frig cu “jumătate de uniformă” şi şi-a exprimat regretul că un avion s-a putut prăbuşi pe mandatul său. Yesman prin excelenţă, acest tip de politruc nu s-ar fi putut califica nici pentru funcţia de ajutor de şef de post. A fost căţărat în această funcţie datorită sprijinului pe care i l-a acordat lui Crin în ascensiunea sa le şefia PNL. A produs rumoare când a întrebat autoritar de ce Bucureștiul nu are stocuri de sare pentru iarnă și a aflat că în București nu se dă cu sare pe străzi.

RELU FENECHIU

Din aceeaşi categorie a pritenilor lui Crin Antonescu s-a visat ani buni înainte ministru al Transporturilor şi a fost numit pe funcţie doar pentru a fi găsit acolo de o condamnare penală. Deşi s-a vorbit exagerat despre eforturile făcute de Fenechiu în atragerea fondurilor europene, cei de la Transporturi ştiu exact ce oameni şi-a adus special de la Iaşi pentru a rezolva marile şpăgi din ministerul Transporturilor.

OVIDIU SILAGHI

Exponent al baronetului local (mai răsfirat şi mai slab totuşi în PNL decât în PSD) a fost ministru al Transporturilor doar atât cât să înţeleagă toată lumea din acest domeniu că s-a schimbat stăpânirea. A picat rapid în plasa DNA, deşi părea să aibă o anumită experienţă exact în protejarea contrainformativă împotriva organelor statului.

DANIEL CHIŢOIU

Fost inspector la Curtea de Conturi dar un interpus al Naşului Radu Ruşanu, Chiţoiu nu a reuşit niciodată să înţeleagă nevoia de viziune fiscală a unui ministru de finanţe. Restructurarea Gărzii Finanicare şi a Inspecţiei Fiscale în Departamentul Antifraudă a durat prea mult şi a produs un adevărat dezastru în colectarea banilor la buget în prima jumătate a anului 2013. Deşi fost şef al ANAF, Chiţoiu nu şi-a depăşit niciodată condiţia de om de paie, asta din păcate şi pentru el şi pentru stat. Era omul care ar fi trebuit să se bată în USL pentru măsurile de dreapta, dar a preferat să se lase condus de Liviu Voinea şi să facă înţelegeri politice mai mult sau mai puţin subterane cu Ponta. Grupul Ruşanu din PNL este cel care i-a dat lovitura decisivă lui Tăriceanu şi acesta este motivul pentru care a reuşit să îşi ridice oamenii atât de sus. Remanierea actuală l-a salvat pe Chiţoiu de la ruşinea de a putea fi suspendat din funcţie de preşedinte în condiţiile începerii urmăririi penale în dosarul ASF. Singura realizare a lui Chiţoiu este reducerea TVA-ului la pâine, dar să fim serioşi, are mai multe merite în asta Daniel Constantin de la PC

MARIANA CÂMPEANU

Ministru al Muncii nu a reuşit în viaţa ei să înţeleagă liberalismul- concept economic bazat pe stimularea muncii. Mariana Câmpeanu a rămas de fapt şefă la Casa de Pensii, s-a bătut pentru drepturile pensionarilor şi merită respect pentru asta, dar la fel ar fi făcut şi un ministru de stânga. Retragerea de la guvernare o salvează din situaţia jenantă în care nu a putut da explicaţii legate de certificatul de handicap al soţului său. Răspunsul n-a fost e adevărat sau e fals ci… dacă Băsescu deţine dovezi, să le aducă. Un fals sau un abuz în serviciu din 2005 s-au prescris, dar un uz de fals din 2014 încă mai poate constitui obiectul unui dosar penal.

VARUJAN VOSGANIAN

Ministrul economiei, dar fără companiile din energie, și-a ocupat timpul pe la minister cu falimentul Oltchim, după tot circul cu Dan Diaconescu, dar și cu un plan de reindustrializare al României care n-a mai ajuns niciodată efectiv. A fost unul dintre primii liberali care au intrat în coliziune cu Victor Ponta, sesizând din start golirea de conținut a ministerelor deținute de liberali și transformarea PNL într-un soi de anexă a PSD. A fost înlocuit în funcție de un Andrei Gerea despre care chiar n-am reușit să aflu dacă în cele câteva luni de mandat a mai făcut și altceva cu excepția câtorva vizite externe.

CORNELIU DOBRIŢOIU

General de carieră și unul dintre puținii experți adevărați ai PNL, a demisionat din funcția de ministru al apărării ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un caz de abuz în serviciu, pentru că și-a tras o locuință mult subevaluată de la Armată. Dosarul respectiv se judecă acum la Înalta Curte.

EUGEN NICOLĂESCU

A moștenit reforma neterminată din sănătate și neterminată o lasă moștenire. Incapabil să negocieze nevoia de finanțare a acestui domeniu a fost strivit pur și simplu între criza sistemului sanitar și criza de bani de la bugetul statului. Domnul Nicolăescu poza în apărătorul medicilor când vorbea cu aceștia și în dușmanul lor când vorbea cu ministrul bugetului. Caracteristica sa principală a fost (în ciuda debitului agresiv al declarațiilor televizate) ezitarea și lipsa de idei.

RAMONA MĂNESCU

A ajuns ministru al Transporturilor fără să aibă nici cea mai vagă idee despre ce presupune această funcție, cel mai probabil datorită strânsei prietenii dintre soțul său, Rareș Mănescu (primarul sectorului 6 și unul dintre finanțatorii importanți ai PNL) și Crin Antonescu. Doamna Mănescu a mărturisit din start că are nevoie de specializare la locul de muncă, dar chiar s-a străduit să afle ce are de făcut. Și-a dat seama foarte repede că va trage personal ponoasele dacă nu reușește să scape de cozile de topor lăsate prin minister de colegii săi Fenechiu și Silaghi și doamna blândă și pisicoasă a scos rapid ghearele. Care s-au dovedit apoi destul de utile și în relația cu Dan Șova și, mai ales Liviu Dragnea, căci doamna Mănescu pare a fi fost singurul liberal care a priceput că Liviu Dragnea încearcă să-și subordoneze cam tot ce înseamnă proiect pe fonduri europene. Accidentul aviatic din Apuseni a surprins însă perfect lipsa de experiență a acestui ministru. Ca om politic Ramona Mănescu este însă o revelație și probabil vom mai auzi de ea.

LUCIA VARGA

Ministrul pădurilor este probabil cea mai puțin cunoscută dintre miniștrii importanți ai PNL. A adus modificări Codului Silvic, făcându-l pur și simplu aplicabil și eficient împotriva celor care devastează pădurile românești. Fără a avea anvergura unui Radu Stroe (sunt ironic dar cu amărăciune) s-a bătut pentru Codul său Silvic și prin Parlament inclusiv cu proprii colegi de partid și de alianță. Varga este unul dintre puținii miniștri PNL care lasă ceva în urmă.

 

Nu vă mai ocup timpul cu un Cristian David sau un Mihai Voicu, miniștri care chiar ocupau funcții fără importanță, doar pentru a ieși la număr și la împărțeala USL. Ministerul Justiției, deținut inițial de liberali (au numit-o pe Mona Pivniceru acolo la insitențele aliatului PC) a fost dat la schimb PSD-ului pentru ordonanța Voiculescu privind publicitatea tv. Observați că mai mult de jumătate dintre cei aduși de PNL pe funcții de miniștri au grave probleme cu Justiția. Concluzia mea după acest bilanț al miniștrilor liberali este că, în general, liberalii s-au cam făcut de râs la guvernare demonstrând că sunt departe de a avea maturitatea politică necesară pentru a conduce țara. Acest partid are mare nevoie de o reformă din interiorul său și, fără nicio legătură cu grupul dizident al lui Tăriceanu, nici n-ar trebui să mai emită pretenții de guvernare până când nu va avea și cu cine. Trebuie doar să-și caute în structurile din teritoriu edili adevărați, oameni care au făcut deja dovada capacității lor administrative, iar clica de băieți de Dorobanți de la centru trebuie să se mai și dea la o parte. Știu că nici alții n-au fost mai breji, că în general clasa politică românească pare a avea o lipsă catastrofală de resurse umane, că însuși premierul Ponta este cea mai clară expresie a acestui fenomen (și nici Boc n-a fost mai breaz, credeți-mă) dar dacă PNL tot a trecut în Opoziție, nu există un prilej mai bun pentru o reformare.