Vrednicia unei armate sărace în țara unor drumari bogați

de Moise Guran

De pe la mijlocul secolului al XIX-lea de pe când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înființat de facto Armata Română, aceasta este chemată să rezolve cam toate crizele și de orice fel prin care trece țara. De la răscoale și revoluții, între noi fie vorba cam toate înăbușite în sânge, de la recoltele de pe vremea lui Ceaușescu și până la cutremure, construcții de hidrocentrale, canale, drumuri și alte lucrări de infrastructură, de la inundațiile de vară și până la viscole de iarnă, în zilele noastre. Există chiar credința că, săptămâna trecută, când cu avionul căzut în Apuseni, Armata i-ar fi găsit pe supraviețuitori în cel mult o oră, iar faptul că civilii i-au găsit în șase ore a fost cauzat de faptul că ajutorul oferit de ministrul Apărării a cam fost refuzat.

Una peste alta îți vine să crezi că fără Armată țara s-ar fi dezmembrat de multe ori în acești 150 de ani de existență, și asta probabil că este adevărat, dar numeroși cetățeni ar fi murit de frig, de căldură, luați de ape sau de recoltele prea mari dacă n-ar fi fost Armata.

În fapt așa precară cum este, dotarea Armatei Române aceasta tot deține cam 1600 de TAB-uri, un număr comparabil cu cel al tuturor utilajelor de deszăpezire mașinilor din România. De exemplu, CNADNR comunică faptul că în acest weekend pe drumurile din România au ieșit 1800 de utilaje. Problema este alta… fără cei 4000 de soldați și de jandarmi trimiși cu lopețile, probabil Ponta nu s-ar fi putut lăuda că de data asta n-au mai fost victime. Apoi mi-e imposibil să nu constat faptul că România cheltuiește iarna aceasta numai pentru deszăpezire 28 de milioane de euro, dar pentru întreținerea celor 1600 de TAB-uri suma anuală abia depășește 10 milioane de euro. Sesizați deja că aceste comparații ale mele conduc deja către o concluzie aburdă … mai că-ți vine să zici că am avea și o Armie mai bine dotată dar și o infrastructură mai bună dacă CNADNR ar fi o structură militarizată, din ministerul Apărării.

Desigur, așa ceva nu se poate, rostul Armatei nu poate fi acela de a se ocupa de deszăpezire, dar v-am spus toate acestea pentru că, după ce am văzut aceste cifre, mie, ca civil care n-a făcut stagiul militar, mi-a venit să le mulțumesc acelor patru mii de militari. Poate îi ajutăm și noi ăilalți la astfel de intervenții și, cine știe… poate ne contaminăm de la vrednicia lor mută.