Autostrada nu e ieftină, iar dobânda îi creşte mult preţul

de Moise Guran

Eu sunt un mare fan al autostrăzilor concesionate iar când i-am auzit pe Ponta și pe Șova că se face Comarnic Brașov, mi-a săltat inima în piept. După care am pus mâna pe creion și am calculat ce și cum, judecând comparativ cu precedentele negocieri care tot cu francezii de la Vinci s-au făcut.

Premierul Victor Ponta a anunțat că 1,8 miliarde de euro va costa autostrada Comarnic-Brașov, dar astea sunt datele de dinaninte de negocierea finanțării. Cum bancherii vor dori și ei o dobândă pentru cei 30 de ani în care își vor lua înapoi această sumă, mai puneți încă un miliard într-un scenariu optimist sau, mai puneți două într-un scenariu foarte pesimist. Făcând o medie între aceste scenarii, rezultă că pentru autrostrada asta concesionată vom plăti ori noi, ori statul, ori noi și statul împreună cam 3,3 miliarde de euro. La asta se mai adaugă și costurile de întreținere anuală care pot urca în 26 de ani până la un maximum de 970 de milioane de euro. Deci în total cam 4,3 miliarde de euro. În cel mai pesimist scenariu, cel în care Vinci nu va putea găsi finanțare la dobânzi mai mici de 4% pe an, atunci costurile totale se vor apropia de 4,7 miliarde de euro care este și suma negociată în 2009 de Berceanu cu aproximativ aceiași aktori. Diferență stă în faptul că Berceanu a anunțat un cost de 1,5 miliarde de euro, cu tot felul de costuri disimulate însă prin alte părți, în vreme ce Ponta a anunțat un cost total de 1,8 miliarde de euro. Ținând cont de faptul că țițeiul era atunci mai ieftin decât acum, rezultă că negocierile au fost cam la fel de grozave căci sar de 25 de milioane cost de construcție pe kilometru. Șansa lui Ponta poate fi că Vinci ar putea găsi acum o finanțare ceva mai ieftină decât atunci, deși m-aș mira să fie mari diferențe.

Următoarea întrebare este dacă proiectul este sau nu fezabil și dacă statul va putea acoperi un cost anual cuprins între 140 de milioane și 200 de milioane de euro pentru acești 60 de kilometri de autostradă. Răspunsul este că într-un scenariu optimist, în care toate cele 40 de mii de vehicule care trec în medie zilnic prin Comarnic s-ar muta pe o autostradă cu taxă, la o taxă anunțată de 1,5 euro nu s-ar strânge decât puțin peste 20 de milioane de euro, deci cam 15% din suma necesară. Pentru ca autostrada să se plătească numai din taxă ar fi nevoie fie de 265 de mii de mașini pe zi la o taxă de 1,5 euro, fie de o taxă de aproape 10 euro la traficul actual. Ceea ce pentru 60 de kilometrii de autostradă este aberant. Acesta este probabil motivul real pentru care Dan Șova a renunțat la autostrada Pitești-Sibiu, sperând să crească cât mai mult traficul de pe București – Brașov.

Ce cred eu că este greşit la acest contract:

1. Abordarea. Constructorul nu îşi asumă niciun risc, îi sunt garantate toate sumele, deci nu apare ca o necesitate nici reducerea costurilor, nici efectuarea unei lucrări de calitate care să reducă cheltuielile de întreţinere. 

2. Negocierea dobânzilor o face constructorul, dar o plăteşte beneficiarul. Nu-i vorba Vinci va obţine probabil o dobândă mai bună decât statul român, dar pun şi eu o întrebare… dobânda e fixă pe 25 de ani? Şi dacă nu e? Dacă Vinci dă faliment sau doar îi scade ratingul? Dar dacă Strabag… mă-neţelegi? Creşte sau nu dobânda statului român?

3. Dar cum ar fi fost dacă statul român şi Vinci făceau un parteneriat în care stabileau că împreună fac şi împreună exploataează 26 de ani autostrada? Că ăia suportă costul de finanţare şi îşi recuperează tot ei o parte din bani din taxe iar statul vine cu restul până la suma X? Parcă îmi vine să cred că nici autostrada nu mai costa 1,8 miliarde, finanţarea era negociată în interesul direct al împrumutatului, calitatea lucrării era una care să ţină, iar noi nu vorbeam acum de o autostradă făcută pe credit (dar în rest pe banii statului ca toate celelalte) ci de un parteneriat public-privat adevărat.