Diversiunea unor mitici ardeleni

de Moise Guran

Dacă Ungaria și-ar pune mintea să cumpere tot terenul arabil din Transilvania și presupunând că n-ar reuși să ia hectarul mai ieftin decât l-a cumpărat Traian Băsescu în Călărași, ar avea nevoie cam de 20 de miliarde de euro. Cum bugetul Ungariei pe 2014 este ceva mai mare decât al României, dar, la un PIB comparabil, datoria publică este triplă, presupunând că Ungaria ar împrumuta 20 de miliarde ca să cumpere hectarele din Transilvania, atunci ţara vecină s-ar apropia de un scenariu grecesc. Desigur, pământul este încă mult prea ieftin în România, dar asta pentru că noi românii îl privim fiecare altfel.

Pentru țăranul care nu mai vrea să-l are că nu-și scoate banii pe culturi, pământul este o povară de care poate chiar vrea să scape. Pentru discuțologii de la televizor care agită aberant problema naționalistă, terenul arabil este patria noastră, pe care dacă o cumpără străinii va fi ca și cum vom fi deposedați și alungați din țară.

Trecând peste momentul de o joasă calitate politică, ar trebui probabil ca noi, toți românii, indiferent că suntem munteni, moldoveni sau ardeleni să vedem terenul agricol ca pe un factor de producție, pe care da, ar fi bine să-l păstrăm în proprietate românească, fizică sau juridică. El este ieftin în România pentru că nu produce mare brânză, dar și pentru că lipsa de interes nu ne costă chiar deloc. În România agricultura încă mai este o formă de protecție socială și, de la Cuza încoace, toate reformele agrare au fost gândite în acest sens. Conducătorii României mai mari sau mai mici, mai moderne, mai contemporane sau mai postdecembriste, n-au înțeles nici potențialul uriaș al celor 15 milioane de hectare agricole pe care le are România, dar nici nevoia de modernizare a țăranului român.

Cum ar fi dacă impozitul pe un hectar agricol ar fi de o mie de euro pe an? Prea mult, știu, dar dacă ar fi scutiți de acest impozit cei care și-ar lucra pământurile? Ar rezulta că numai cei care nu și le lucrează ar plăti uriașul impozit, nu-i aşa? De exemplu pentru terenul agricol din Transilvania, în ipoteza stupidă că l-ar lua ungurii, Ungaria ar plăti României cinci miliarde de euro pe an, deci după trei ani ar da faliment ca țară și am putea să o cumpărăm noi pe banii ei. Vă spun toate astea ca să vedeți cât de aberante au putut fi aceste discuții. Dar un impozit mare pentru un teren nelucrat e un lucru serios și tot serios vă întreb cum ar fi dacă peste, să zicem cinci hectare, te-ar obliga legea fie să-ți faci o firmă cu care să lucrezi pământul, fie să-l dai în arendă unei firme care să-l lucreze? Ar însemna că nici străinii dar nici românii n-ar mai putea să cumpere terenuri în România decât fie sub cinci hectare pe persoană fizică, fie peste cinci hectare dar pe firmă. Sub cinci hectare ar fi nevoie de trei milioane de străini ca să cumpere toată România, iar pe firmă puteau oricum să cumpere terenul și până acum.

Este interesant cum această diversiune cu ungurii care ne cumpără țara, agitată pe la televizor de (surprinzător?) un grup de români de la Cluj, a fost întoarsă într-o retorică în care ei politrucii ardeleni sunt mai buni decât cei dâmbovițeni, care n-au făcut în 100 de ani o autostradă peste munți până în Transilvania. Ce-or fi avut de comentat moldovenii care sunt de 200 de ani în România și n-au nici ei autostradă chiar dacă aceasta nici n-ar fi avut munți de trecut?

Privind la tv tot acest șou, am avut senzația că politrucii ardeleni (români, nu maghiari) agită ei înșiși ideea autonomiei Ardealului ca să-și negocieze o poziție mai bună cu politrucii dâmbovițeni. De unde rezultă că politrucii sunt toți la fel indiferent în ce provincie istorică a României au văzut lumina zilei, iar eu am încercat să vă demonstrez că şi Transilvania are miticii ei. O astfel de dezbatere e chiar periculoasă, aşa că hai să fim atenţi la cine şi ce interese are.