Chevron n-a biruit Pungeștiul

de Moise Guran

Cei de la Chevron au așteptat să treacă Ziua Națională ca să dea cu țeava la Vaslui. Ori s-au gândit că ar fi alimentat protestele de 1 decembrie, ori au mizat pe faptul că după petrecere vasluienii vor fi prea mahmuri ca să mai protesteze.

Trimiterea jandarmilor la Pungești, poate mai bine organizați decât acum o lună și jumătate dar după un scenariu similar arată cât de puțin înțeleg autoritățile noastre din ceea ce li se întâmplă. Pur și simplu Ponta a trimis o mie de jandarmi la o sută de protestatari, crezând că asta le va da oamenilor mai multă încredere în Chevron, în primar, în prefect sau în șeful guvernului.

În România avem în ultimele luni două tipuri diferite de intenții de exploatare, două tipuri diferite de comunicare, dar ceea ce au în comun aceste exploatări este că populația nu le vrea. A fost și va mai fi probabil o vreme Roșia Montană, o exploatare de aur în a cărei comunicare publică Gabriel Resources a investit zeci de milioane de euro. S-a dovedit că în final reacția străzii și, de fapt, neîncrederea în autorități, au biruit zecile de milioane de euro cu care compania cumpărase pur și simplu bunăvoința televiziunilor. Apoi a apărut Chevron, care a luat în 2012 licență de explorare și exploatare pentru petrol și gaze. Aroganți cum îi știm, americanii au venit și ne-au spus că ei știu treaba cu gazele de șist. Poate au crezut că o să sărim în sus de bucurie.

După prima răscoală, cea din 16 octombrie, Ponta tot n-a înțeles că la Pungești n-ar fi fost nicio răscoală dacă oamenii aveau un primar care în loc să vândă chiar el pământul americanilor s-ar fi luptat pentru ei și pentru drepturile lor. Dreptul de a fi informați ce vor ăia de la ei, de a avea garanții de mediu, că nu le otrăvește nimeni nici apa nici pământurile și, da, garanții de dezvoltare… care înseamnă în final acordul unei comunități și, bineînțeles, împărțirea redevențelor statului cu comunitatea locală.

De la început și până la sfârșit este vorba de încredere. Nici Gabriel nici Chevron n-au priceput că un acord cu autoritățile române nu creează în România opiniei publice o prezumție de legalitate ci una de corupție.