O fi bine sau rău că România nu e China?
de Moise Guran
Pentru că toată lumea vorbește azi de chinezi eu vă propun să ne imaginăm România comparativ, pe o altă trasă a istoriei, una în care comunismul i-ar fi supraviețuit lui Nicolae Ceaușescu.
La fel ca România, dar la o altă scară, după Al Doilea Război Mondial, China era o țară agricolă, cu o importantă resursă umană, dar fără capital și fără tehnologie. Industrializarea s-a făcut forțat, cu tehnologii furate sau copiate, obicei ce s-a păstrat și după reforma economică și politică majoră pe care China a început-o la finalul anilor 70, după moartea lui Mao Zedung. Întâmplarea face că exact acela ar fi fost poate momentul perfect din punct de vedere al timingului economic și pentru înlocuirea lui Ceaușescu, dar la noi asta nu s-a întâmplat. Comunismul își arătase limitele, avântul revoluționar se dusese naibii iar falsa competiție între întreprinderile aceluiași stat proprietar pur și simplu nu mai aducea inovație și eficiență în economie. Asta au priceput noii lideri chinezi și din 1980 și până astăzi schimbarea în economia Chinei n-a fost de fapt mai mult decât liberalizarea controlată a capitalului, direcționarea investițiilor străine către zone puternic exportatoare dar păstrarea controlului asupra resurselor și, mai ales, asupra banilor. Asta se face prin cursul de schimb. Vă mai amintiți primii ani de după Revoluție, când dolarul era 12 lei la cursul oficial și 50 de lei la bișnițari în piață? La chinezi cam la fel e și acum… au un curs pentru investitori și unul pentru economia reală, ceea ce creează distorsiuni majore în economie dar îi permite guvernului să țină din curs și o inflație mică dar oricum mai mare decât cea raportată, o competitivitate mare cu salarii mici și o pace socială fragilă. Prețul creșeterii economice uriașe a Chinei stă în faptul că marele poporul chinez primește de la marele partid al marelui popor exact atât cât să nu se revolte.
Această mică scamatorie economică o pricepuse și Ceaușescu exact până pe la începutul anilor 80. Și dacă al nostru s-a apucat după aceea să plătească datoriile externe înfometând populația și împingând-o către Revoluția din 89, chinezii au fost suficient de abili încât să-și regleze contul curent din investiții străine directe (pe care Ceaușescu nu le-a conceput) dublate de exporturi ieftine pe care și al nostru le-a încercat dar forțând prea mult limitele răbdării sociale. Pur și simplu comunismul chinezesc a avut o formulă ceva mai bună decât cel românesc, pe care l-a și inspirat până la un punct.
Și România avusese creșteri economice de peste zece la sută și bunăstarea de care încă mai vorbesc cei care au trăit ca adulți anii 70 a venit dintr-un transfer suficient de creștere din economie în nivelul de trai. Chinezii au știut să facă asta și pe mai departe, dar azi China e totuși departe de a fi un monument de prosperitate. și asta în ciuda ratelor anuale de creștere de peste 10%. Te crucești când auzi că o națiune de peste un miliard de suflete are șomaj de doar 4%. Statistica oficială e oricum contestată dar probabil că în mod real șomajul nu trece de 6-7% deci e comparabil cu cel din România. În același timp oamenii muncesc 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână. Când îmbătrânesc se pensionează dar statul alocă doar 2% din PIB pentru pensii, spre deosebire de aproape 10% în România sau chiar în Germania.
E bine să aflăm cât mai multe despre chinezi căci evoluția lor economică conține răspunsul la întrebarea unde ne-ar fi dus istoria dacă Ceaușescu ar fi fost mai deștept sau dacă comunismul i-ar fi supraviețuit lui Ceaușescu în România iar acesta ar fi fost înlocuit de un comunist cu vederi mai liberale. Uite am fi fost un fel de China din estul Europei, probabil fără armă nucleară. Așa și? Ar fi fost bine?
