„Black Friday”, cu o săptămână mai devreme în România. Un studiu anunţă 4,2 milioane de cumpărători

Conceptul „Black Friday” (Vinerea Neagră), preluat de pe piaţa americană, marchează intrarea în sezonul cumpărăturilor de iarnă cu reduceri semnificative de preţ. România ‘fură’ anul acesta startul şi programează ‘Vinerea Neagră’ cu o săptămână mai devreme decât cei care au pus bazele acestei sărbători, americanii.

Isteria Black Friday, evenimentul de import pentru care cuvântul de ordine este ‘la preţ redus’, cuprinde România în acest sfârşit de săptămână, informează Agerpres. Aviditatea românilor după promoţii este cunoscută şi aduce venituri considerabile retailerilor. Nu de puţine ori am văzut îmbulzeală la deschiderea vreunui magazin care anunţa promoţii.

Anul trecut, milioane de români au blocat serverele magazinelor care anunţau reduceri în Vinerea Neagră. Magazinele de electronice şi electrocasnice au avut încasări de zeci de milioane de lei.

magazinele de electronice şi electrocasnice au avut încasări de zeci de milioane de lei. – See more at: http://stiri.tvr.ro/a-inceput-isteria-cumparaturilor-de-black-friday–romanii-au-dat-buzna-in-magazine_24144.html#sthash.4JCR46yk.dpuf

Şi în acest an, în competiţia acerbă pentru cele mai consistente vânzări, se aliniază peste 80 de companii, majoritatea din domeniul comerţului cu electronice, electrocasnice şi electrice.

Aproximativ 4,2 milioane de români și-au manifestat intenția de a face cumpărături cu ocazia Black Friday în acest an, potrivit unui studiului Daedalus Millward Brown, citat de Forbes.

În timp ce informația este aproape în mod egal receptată de bărbați și de femei, în ceea ce privește decizia de cumpărare bărbații sunt lideri.

Aproximativ 17% dintre respondenții bărbați au afirmat că vor cumpăra cu siguranță, în timp ce 10% dintre femei au luat deja această decizie, mai arată studiul citat.

Pe lista de cumpărături a femeilor, în topul cele mai invocate articole în chestionarul Daedalus Millward Brown construit pe răspunsuri multiple s-au situat pe primele trei locuri electrocasnice mici, articolele de îmbrăcămine și televizoarele. Pe lista bărbaților, pe primul loc se află electronicele și accesoriile auto, televizoarele și hainele.