Hrisov pentru Descentralizare

de Moise Guran

Am sentimentul că descentralizarea asta pe care și-a asumat-o guvernul Ponta va fi un adevărat dezastru pentru instituțiile ce vor trece în subordine locală și asta în ciuda faptului că sunt un mare fan al descentralizării.

ponta descentralizare

Eu nu cred că România se poate clădi pe ordine de la București, și aici argumentele lui Ponta sunt corecte, dar ca un om serios ce sunt nici nu pot să nu admit că la nivel local corupția are și mai mult tupeu și mai puțină supraveghere. Deci marele risc al descentralizării este acela că va consolida puterea financiară și administrativă a unora care n-au nici frică nici rușine când vine vorba de banul public.

Dar, principial vorbind, asta înseamnă doar că DNA-ul trebuie să lucreze mai mult, iar nu că restul țării trebuie să se milogească la infinit de București. Desigur diavolul stă în detalii iar dincolo de principiile de care vă voresc eu la radio, este cred evident că această descentralizare a fost negociată la virgulă cu beneficiarii ei direcți, baronii locali. Pasul următor ar fi însă o reformă administrativă care să le dea și mai multă responsabilitate acestora. Avem nevoie de un mecanism prin care autoritățile locale să își acopere singure cheltuielile, să învețe să facă dezvoltare, să se simtă primele responsabile de locurile de muncă din orașele și județele lor în loc să tragă sfori pe la București pentru aranjamente cu investiții sau pentru o legislație permisivă cu achizițiile publice fără licitație.

Cine i-a făcut discursul lui Ponta din Parlament la asumarea răspunderii a știut să-i aducă argumentele corecte. Ponta nu e Vodă, chiar dacă toată puterea sa este negociată pas cu pas între diferitele interese ale boierilor. Dar fără o reformă de continuare care să-i schimbe pe baroni în lideri moderni ai comunităților lor, asumarea descentralizării nu va reuși să fie mai mult decât un hrisov de danie întru prea-multa înavuțire a celor care l-au susținut pe Vodă în bătăliile de anul trecut și de la care mai așteaptă o susținere și în bătăliile de anul viitor.