Străinii vor putea cumpăra terenuri agricole în România, fără restricţii, de la 1 ianuarie 2014

Străinii vor putea cumpăra terenuri agricole în România, fără restricţii, de anul viitor. În prezent, cetăţenii străinii care vor să achiziţioneze pământ în România trebuie să înfiinţeze o firmă persoană juridică română.

În schimb, un proiect de Lege al Ministerului Agriculturii prevede că cetăţenii români, în primul rând arendaşii locali, vecinii, tinerii cu vârste de până la 40 de ani, dar şi statul, printr-o agenţie specială, vor avea prioritate la cumpărare.

Proiectul urmează să fie aprobat în această săptămână de către Executiv. Din proiectul de lege au dispărut condiţiile referitoare la cumpărarea a cel mult 100 de hectare şi la experienţa obligatorie în agricultură de cel puţin cinci ani.