Magna Carta of Taxation
de Moise Guran
După ilaritatea provocată de ideea (lui Liviu Dragnea se pare) de a decreta iminența unui ger polar pentru a scoate în avans de calamitate bani de la Fondul de urgență al guvernului, a devenit totuși destul de clar faptul că prin bugetele locale fluieră vântul și că de presiunea primarilor, baronilor, marchizilor și altor oficialități locale, Ponta nu prea are cum să scape.
Cu excepția Bucureștilor și a altor câteva mari orașe cu pile la guvern, bugetele locale au fost întotdeauna ca vai de capul lor, dar asta din două motive mari și late – unu! într-o nație de proprietari socialismul guvernamental face o excepție de la impozitarea cum se cade a locuințelor; și doi! într-o nație de baroni roșii aceștia nu au nici habar, nici interes să stimuleze afacerile legale, să vâneze munca la negru și să-și sporească astfel veniturile din cotele de TVA și de impozite pe salarii pe care le primesc.
Mentalitatea lor simplă și perfectă e că dacă ai bani asta este pentru că ți-a dat guvernul iar dacă n-ai bani, înseamnă doar că n-ai avut pile la Dragnea. După ce au aflat că Ponta vrea să pună taxe pe stâlpi și și-au dat seama că n-are cum să-i colecteze fără ei, primarii au pus piciorul în prag – taxă să fie, dar banii să rămână la bugetul local! Ce salarii profesori debutanți? Ce medici rezidenți? Avem achiziții de făcut că vine anul electoral și finanțarea de bine cu cheltuială publică se ține… Aici Ponta plăteşte tributul nereformării administraţiilor locale, căci nu e rea în sine descentralizarea, cât faptul că ea nu face decât diseminarea şpăgilor în şpăgi mai mici, dar care dau cu plus la deficit pe un buget al şpăgilor general şi consolidat.
Ce nu înțeleg nici baronii mari de la București, nici cei mici de la primărie, este că pe total sumele care ajung la stat cam tot alea sunt, că după ce ai pus 300 de taxe și de impozite, poți să mai pui încă un milion de dări și tot degeaba o faci. Dacă nu mai are de unde da, fix ca Moromete, economia nu mai plătește. Ori fuge în subteran prin evaziune fiscală, ori descarcă mai mult pe cetățean care taie din altă parte, ori se duce în inflație care în esență e o învârteală în jurul cozii – cu mai mulți bani cumperi mai puține lucruri, deci la buget tot puţini bani ajung.
E aproape ca la chimie! În economie totul se poate transforma, dar de la un punct prin taxare nimic nu se mai câștigă.
