Cei 21 de muncitori români salvaţi din sclavie după demersurile Ştirilor TVR se întorc acasă

Românii plecaţi la muncă în Portugalia şi înşelaţi de angajator au fost salvaţi în urma demersurilor Ştirilor TVR. Telejurnalul v-a prezentat în exclusivitate cazul a 52 de români care au plecat la cules de măsline şi au ajuns să fie trataţi ca sclavi.

21 de muncitori români salvaţi din sclavie după demersurile Televiziunii Române se întorc acasă cu un autocar plătit de Asociaţia Caritas. Autorităţile portugheze au intensificat cercetarea penală.

Luni, poliţia îi va audia pe toţi cei implicaţi.

Daniel Luca, unul dintre românii plecaţi la muncă în Portugalia doar pe baza promisiunii că vor câştiga 900 de euro pe lună, este în grupul aflat în grija Crucii Roşii. Omul spune că trei muncitori vor să rămână ca să-şi caute o slujbă, iar pentru ceilalţi 21, organizaţia Caritas va plăti repatrierea.