Ediţie specială TVR NEWS – Mugur Isărescu: Canalul Bucureşti-Dunăre, în discuţie la „Danube Financing Dialogue”
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a anunţat, miercuri, că proiectul canalului Bucureşti-Dunăre, care va lega Capitala de cursul fluviului, cu trecere prin Argeş, intră, în discuţie, joi, în cea de-a doua zi a Forumului „Danube Financing Dialogue„.
Mugur Isărescu a subliniat că finanţarea constituie subiectul principal al conferinţei.
TVR News a transmis declaraţiile guvernatorului BNR într-o Ediţie Specială.
Declaraţiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu:
- Delta Dunării are habitate excepţionale şi specii de importanţă globală. Zona a fost explorată de mulţi oameni de ştiinţă
- Concluziile au fost trimise la peste 1.000 de oameni de ştiinţă, factori de decizie şi jurnalişti. A fost prima oară când am avut o viziune completă asupra Dunării
- Faptul că bazinul dunărean nu este deloc folosit la întregul său potenţial. Perspectivele pentru mediul de faceri nu sunt îndeajuns exploatate
- Acest potenţial masiv nu este suficient. E nevoie de viziune, strategie şi, bineînţele, de finanţare
- Finanţarea este subiectul principal al conferinţei de astăzi
- Alte proiecte majore sunt în curs de implementare
- Mâine vom discuta un astfel de proiect – canalul Bucureşti-Dunăre, care va lega Capitala de cursul Dunării, cu trecere prin Argeş. La finalizarea acestui proiect, Dunărea ar putea să devină locul a 5 capitale, inclusiv Bucureşti
- Sper să găsim împreună soluţii pentru problemele vitale înscrise pe agenda conferinţei.
Cea de-a treia ediţie a forumului „Danube Financing Dialogue” are loc la Bucureşti, în zilele de 30 şi 31 octombrie.