Cazul Tamaş. Dependenţa de succes

Gabriel Tamaş nu are scuze pentru pumnii aruncaţi în faţa convivului Daniel Pancu şi nici pentru ceasul de 18 mii de euro aruncat în râu. Dispreţul faţă de banii câştigaţi din fotbal este însă o dezamagire pentru cei care au văzut în el un model. Pentru cei care au crezut că pot reuşi dacă vor munci la fel de mult ca fotbalistul Tamaş. Desigur, nu banii reprezintă scopul, ci ceea ce poţi să construieşti datorită lor. Într-o lume avidă de spectacolul altora, sportivii de top au marele privilegiu de a produce mulţi bani, într-un timp foarte scurt. Atât de mulţi, încât oamenilor obişnuiţi nu le-ar ajunge o viaţă. Sau mai multe…

Sus şi apoi jos

Poate că este adevărat. Poate ca Tamaş a renunţat într-o clipă la aproape 20 de mii de euro. Adevărat sau nu, gestul său este mai important decât pare. Este un gest care ascunde de fapt întreaga geografie simbolică a fotbalului. Si mai ales a modului în care aceasta poate configura un destin.

A juca în cea mai bogată ligă de fotbal a lumii înseamnă foarte mult. Nu contează că echipa sa nu a fost Manchester United sau Chelsea, ci doar una de mijlocul clasamentului. Contează contexul. Iar acesta era reprezentat de Premier League, campionatul cel mai valoros din lume, estimat la aproape 4 miliarde de euro. Cea mai vizionată ligă a lumii, în care mai mult de o treime din jucatori sunt straini. Tamaş era unul dintre ei.