Ajută România!: În ce cred şi cum se ţin de promisiuni cercetaşii din ţara noastră, la centenar

Au o uniformă de care sunt mândri, cu o cravată specială şi tot felul de însemne. Au şi un salut organizaţional şi respectă cu sfinţenie o lege. Sunt un fel de soldaţi ghidaţi de respectul pentru ceilalţi şi pentru natură şi pun cu toţii umărul, voluntar, la o misiune foarte importantă: să facă lumea mai bună. Cercetaşii României au împlinit o sută de ani.

 

Ca să ajungi cercetaş, trebuie să treci printr-o şcoală. Cei mai mici dintre aspiranţi primesc cravată după trei luni de iniţiere. Ca să înveţi să fii un bun cercetaş, nu trebuie să arzi etapele. Cei mai mici dintre învăţaţi sunt lupişorii, copii între şapte şi zece ani.

După 18 ani, devii senior şi îi poţi iniţia pe ceilalţi. Este şi cazul lui Adrian Ionescu care a trecut prin toate etapele. Este voluntar la Cercetaşii României şi în restul timpului lucrează în sistemul bancar.

Prima tabără a cercetaşilor s-a desfăşurat în 1907, în sudul Angliei, unde se promova spiritul de aventură şi lucrul în echipă. De o sută de ani, cercetaşii au ajuns şi în România, iar în timpul Primului Război Mondial, au fost voluntari pe front.

Acum sunt 2.600 de cercetaşi în toată ţară, tot voluntari, şi recrutările sunt deschise tot timpul anului. Ce fac ei este să-i înveţe pe copii şi pe tineri să se descurce în situaţii noi, să fie toleranţi şi să trăiască mai frumos.

Dacă aţi participat la o acţiune de voluntariat sau ştiţi o poveste care v-a impresionat, vă invităm să ne scrieţi. Intraţi pe pagina noastră de Facebook şi în secţiunea unde veţi găsi toate reportajele campaniei „Ajută România”. Aşteptăm opinii despre viitoarea lege a voluntariatului.