Norvegienii îşi donează echipamentele sportive şi fac voluntariat în 100.000 de ONG-uri

Nu există norvegian care să nu ştie să schieze – spun despre ei locuitorii ţării nordice. Cu un nivel de trai ridicat, norvegienii îşi permit să investească în echipamente sportive scumpe. Şi totuşi, nu fac risipă.

Guro este unul dintre voluntarii care se ocupă de un centru de unde adolescenţii pot să împrumute schiuri, snowboard-uri, role sau undiţe. Condiţia este să vină însoţiţi de unul dintre părinţi şi să lase o garanţie de 100 de coroane norvegiene – echivalentul a 55 de lei. Echipamentele sunt în general donaţii. Centrul este al unei organizaţii neguvernamentare care promovează sportul în rândul tinerilor.

Studentă în primul an, Guro îşi împarte timpul între şcoală, prieteni, familie şi un loc de muncă part-time. Găseşte însă întotdeauna timp pentru acţiuni de voluntariat şi este membră în mai multe organizaţii neguvernamentale. De altfel, în Norvegia sunt aproximativ 115.000 de ONG-uri.

Ca să fie siguri că şi copiii lor vor duce o viaţă sănătoasă, părinţii norvegieni organizează voluntar activităţi şi competiţii sportive pe timpul vacanţelor. În funcţie de sportul practicat, ei se adună în organizaţii neguvernamentale.

Dacă aţi participat la o acţiune de voluntariat sau ştiţi o poveste care v-a impresionat, vă invităm să ne scrieţi. Intraţi pe pagina noastră de Facebook şi în secţiunea unde veţi găsi toate reportajele campaniei „Ajută România”. Aşteptăm opinii despre viitoarea lege a voluntariatului.