CEDO: Site de ştiri estonian găsit responsabil pentru comentariile ofensatoare ale cititorilor

Cazul s-a referit la responsabilitatea portalului de ştiri pentru comentariile ofensatoare postate de cititori la unul dintre articolele sale online. Site-ul s-a plâns că faptul de a fi tras la răspundere pentru aceste comentarii i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, vineri, că amendarea unui portal de ştiri de către justiţia estoniană pentru comentariile ofensatoare postate de cititori a fost justificată şi nu a încălcat libertatea de exprimare a site-ului, potrivit unui comunicat de presă al CEDO, citat de Agerpres.

În cazul Delfi AS vs. Estonia, CEDO a hotărât, printr-o decizie care nu este definitivă, că nu s-a produs nicio încălcare a Articolului 10 privind libertatea de exprimare din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cazul s-a referit la responsabilitatea portalului de ştiri pentru comentariile ofensatoare postate de cititori la unul dintre articolele sale online. Site-ul s-a plâns că faptul de a fi tras la răspundere pentru aceste comentarii i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare, se arată în comunicatul citat.

CEDO a decis că hotărârea justiţiei estoniene de a considera portalul responsabil a fost o restricţie justificată şi proporţională a libertăţii sale de exprimare pentru că postările în cauză au fost deosebit de ofensatoare, iar site-ul nu le-a împiedicat publicarea, profitând de pe urma existenţei lor şi permiţând autorilor să rămână anonimi. De asemenea, instanţa europeană a afirmat că amenda impusă de justiţia estoniană nu a fost excesivă.