Amatorismul politic face telenovelă din economie
de Moise Guran
O adevărată telenovelă privatizarea CFR Marfă din România, multă, prea multă politică și prea puțină rațiune economică. Știm toți că boala lungă-i moarte sigură și de acum este din ce în ce mai evident faptul că privatizarea CFR Marfă a intrat clar pe o astfel de trasă. Că să vezi că Băsescu a zis…, că Ponta a cerut…, că Gruia Stoica a făcut… Până luni ne vom dumiri probabil că statul și privatul vor începe un lung și costisitor război, în timp ce compania CFR Marfă se va afunda tot mai adânc în pierderi și datorii. Nu despre CFR Marfă vreau eu să vă vorbesc astăzi ci despre veșnicele privatizări în prăpastie ale statului român. Întâmplarea face că exact în această perioadă polonezii își privatizează și ei compania de transport feroviar de marfă, dar ei nici nu vând pachetul majoritar nici nu au datorii de șters, ba mai vor să rămână și cu 350 de milioane de euro după ce vor vinde acțiunile la bursă. Desigur mica mare diferență între CFR-ul nostru și al lor este că polonezii au cea mai eficientă companie feroviară din Europa după cea a nemților.
Păi și de ce o mai privatizează atunci, o să întrebați? Dacă e pe profit și aduce bani statului? Uite, pentru că așa se privatizează și pentru că statul oricum rămâne acționar și va avea profit. Cei 350 de milioane obținuți statul polonez îi va infesti în infrastructura feroviară. Nu era greu deloc să facă același lucru și statul român, dar mai prin 2008 așa, atunci când CFR Marfă era o companie profitabilă. Încă nerestructurată, dar profitabilă. De ce n-au făcut-o guvernanții noștrii atunci? Păi pentru că la noi companiile de stat sunt numai bune de făcut contracte cu clientela politică, de îmbogățit miniștrii atunci când merg, iar când nu mai merg abia atunci devin privatizabile. Brusc nu mai vrea nimeni să mai știe de soarta unor mii de angajați și se caută un investitor care să cumpere și, dacă s-ar putea să ia și angajații, nu ca la un faliment pe active… Problema privatizărilor din România nu este lipsa de eficiență a companiilor de stat așa cum ni se tot spune la televizor, ci lăcomia politicienilor care le patronează până le omoară iar apoi nu știu ce să mai facă cu ele. Prea mult amatorism aduce inevitabil sărăcie.
