Campania „Ilegal în Marea Britanie? Du-te acasă sau rişti să fii închis!” nu e considerată ofensatoare

Controversata campanie „Ilegal în Marea Britanie? Du-te acasă sau rişti să fii închis!” a Ministerului britanic de Interne „nu a fost ofensatoare”, a apreciat, miercuri, Autoritatea britanică de reglementare în domeniul publicităţii (ASA), potrivit France Presse.

Autoritatea britanică de reglementare în domeniul publicităţii consideră că „este foarte puţin probabil” ca această campanie care îi îndeamnă pe imigranţii ilegali să se întoarcă la ei acasă să fi „cauzat o ofensă gravă şi generalizată”.

Din 22 până în 28 iulie, două camionete au circulat prin mai multe cartiere din Londra cu o populaţie mare de imigranţi, cu un mesaj adresat acestora. „Ilegal în Marea Britanie? Du-te acasă sau rişti să fii închis!”, se putea citi pe afişele uriaşe lipite pe cele două vehicule. Posterele reprezentau o pereche de cătuşe şi precizau numărul de arestări recente efectuate recent în zonă.

Campania, intitulată „Go Home” (‘Du-te acasă’), a suscitat o reacţie puternică în Marea Britanie. Ea a divizat guvernul de coaliţie format din conservatori şi liberal-democraţi, ministrul liberal-democrat al Comerţului, Vince Cable, denunţând iniţiativa ca fiind „stupidă şi insultătoare”.

Autoritatea de reglementare în domeniul publicităţii (ASA) a primit 224 de plângeri, inclusiv din partea unor grupuri care îi reprezintă pe imigranţii din Marea Britanie.

Într-o decizie dată publicităţii miercuri, ASA a estimat că „este foarte puţin probabil” ca această campanie să fi „cauzat o ofensă gravă şi generalizată”.

Cu toate acestea, autoritatea a estimat că numărul arestărilor menţionate în campanie „nu a fost dovedit” şi că afişele nu ar trebui folosite din nou sub această formă.