Băsescu. Nu-l mai girez pe Ponta. Premierul: E bine că nu mai controlează preşedintele dosarele

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu-l mai girează pe premierul Victor Ponta pentru că ‘a intrat cu bocancii în Justiţie’, fapt pentru care ia în calcul denunţarea pactului de coabitare.
‘Mesajul pe care eu îl dau e că nu-l mai girez pe Victor Ponta, pentru că a încălcat în mod grav Pactul şi în mod deosebit şi-a băgat bocancii în Justiţie. Multe i-am tolerat din Pact, multe încălcări şi pe politică externă şi pe multe altele şi pe nerespectarea angajamentelor cu legea sănătăţii, legea reorganizării administrative şi cu Constituţia şi pe multe altele. Dar faptul că s-a băgat cu bocancii în Justiţie, de dragul lui Dragnea… Până la urmă, dacă Dragnea n-are nicio problemă, du-te nene în faţa judecătorului şi justifică acolo. Cum ai mai pus tu vreo două milioane de voturi, asta-i altă socoteală’, a declarat joi preşedintele, la B1 Tv.
El a vorbit în context despre dosarele lui Varujan Vosganian şi Adriean Videanu. ‘Eu, înainte să dau drumul la avizul pentru Videanu, i-am spus: ‘Dragă Videanule, ştii foarte bine că principiul meu este să nu mă substitui nici procurorilor, nici judecătorilor şi mi-a spus: ‘Domnule preşedinte, nici nu mă aşteptam, e cazul să clarific lucrurile în faţa procurorilor, asta fac, bună ziua”, a spus Băsescu.
Potrivit şefului statului, România este pe punctul de ‘a-şi lua adio’ de la aderarea la Schengen.
‘Noi suntem pe punctul să ne luăm adio de acum de la Schengen. Acum. De ce? Această acţiune cu procurorii va fi subliniată cu roşu în MCV. Vosganian deja a primit un aviz negativ să se pună la dispoziţia Justiţiei, mai avem din trecut pe Paul Dobre, pentru care s-a cerut permisiunea, s-a respins, şi pe Laszlo Borbely şi pe Paul Dobre. Avem deja un CV încărcat pe MCV’, a precizat preşedintele, referindu-se la schimbarea procurorilor Lucian Papici şi Mariana Alexandru.
El a afirmat despre procurorul general că ‘a avut comandamente politice’.
‘Am discutat cu procurorul general, rugându-l să n-o facă. Dar a avut comandamentele politice, comandamentele politice sunt deasupra rugăminţii unui preşedinte. L-am rugat şi pe Cazanciuc alaltăieri. După CSAT am avut o discuţie legată de nevoia de a numi în continuare funcţiile de conducere nu numai la DNA, dar DNA-ul a fost subiect şi l-am rugat să discute cu Codruţa Kovesi cu privire la nominalizări. A făcut-o de-a rupt-o, a îndoit-o! Deci, cu oamenii ăştia nu merge cu rugăminţi şi trebuie puşi aşa cum sunt în faţa publicului şi a partenerilor noştri, pentru că eu nu sunt dispus să las pe cineva să gândească că efortul ăsta uriaş – care m-a costat enorm – de a ţine justiţia izolată de influenţa politică începe să se fisureze. Să nu credeţi că băieţii din PDL n-ar fi vrut să avem un procuror adus de la ei din colegiu, să nu credeţi asta sau la SRI. (…) Cu mine n-au îndrăznit să spună mare lucru. Dar dacă le-aş fi spus ‘băieţi, hai, e vremea procurorilor, cât aveţi la sută? 36%? Hai, daţi-mi propuneri din judeţe sau la SRI, hai, fraţilor, care aveţi consiliu judeţean, aveţi dreptul că faceţi propunerile, să puneţi şeful SRI acolo’…’, a completat preşedintele Băsescu.