Monştri. Personalităţi istorice malefice, de la Nero la Osama bin Laden…

litera_monstrii

Editura Litera Autor SIMION SEBAG MONTEFIORE

„Moartea unui om este o tragedie; moartea a milioane de oameni reprezintă doar o statistică“, ar fi declarat cândva Stalin, unul dintre monștrii secolului XX. Alături de Hitler și Mao, el a înfăptuit cele mai atroce crime din întreaga istorie a umanității. Milioanele de evrei uciși în Holocaust și milioanele de ruși trimiși în gulaguri nu vor putea fi șterse ușor din memoria colectivă. Însă istoria a avut dintotdeauna o față întunecată. Monștri este o cronică a celor mai detestate personaje din istoria lumii, prezentate cronologic, din vremurile biblice până în cele moderne. Lista cuprinde peste 100 de nume – conducători de stat, despoți însetați de sânge sau criminali în serie – de la Caligula și Ivan cel Groaznic la Elena și Nicolae Ceaușescu, supranumiți „soții Macbeth“. Autorul readuce în atenția noastră și fapte mai puțin cunoscute, cum ar fi masacrele cruciaților sau genocidul armenilor din secolul trecut. Dedicată victimelor acestor monștri, cartea ne aduce aminte că răul se poate transforma oricând în banalitate. Aflând mai multe despre aceste personaje malefice și crimele lor, putem evita greșelile trecutului. „O lectură obligatorie.“ – The Times Simon Sebag Montefiore (n. 1965) este unul dintre cei mai apreciați istorici britanici. Cărțile lui, traduse în peste 40 de limbi, au primit numeroase premii de-a lungul timpului. Printre cele mai cunoscute se numără: Ecaterina cea Mare și Potemkin, Stalin – la curtea Țarului Roșu, Eroi și Ierusalim: biografia unui oraș, bestseller internațional, numit de Bill Clinton cartea sa preferată din anul 2012.