Când eşti prea jos ca să mai cazi…

de Moise Guran

Acum 15 ani, pe când România era fix în crucea unei crize economice de mai mare amploare decât cea pe care am traversat-o recent, Mugur Isărescu, guvernator BNR a avut și atunci o revelație de tip Amza Pelea – zice, la anul pe vremea asta ieșim din recesiune. Păi de ce? Păi am căzut atât de jos că mai jos n-avem unde să mai cădem, a venit răspunsul guvernatorului. Și, într-adevăr, peste fix un an, PIB-ul a început să crească. Cum însă Dumnezeu are ironiile sale cu oltenii, peste fix un an Isărescu a fost numit prim-ministru, ca să scoată România din criză. Că nu mai era vorba să nu mai cădem, asta se întâmplase deja așa cum intuise Isărescu, era vorba să mai și creștem și nu prea mai aveam cu ce. Iar Isărescu a operat atunci o reducere simbolică de fiscalitate, doar ca să dea un semnal, o încurajare, ca să încurajeze mișcarea banilor către un viitor mai bun ce nu se știa clar când va veni. A venit după trei ani, dar deja Isărescu nu mai era premier de doi.

Revenind în zilele noastre, este destul de evident cred faptul că România a ieșit din recesiune, dar anul acesta investițiile străine s-au prăbușit la un nivel de la care nu prea mai au unde să scadă. De aceea economiștii spun că de la anul investițiile nu prea mai au variante, și deci, probabil vor începe să crească. Când eu spun investiții dumneavoastră ar trebui să înțelegeți locuri de muncă. Acolo se vede cel mai bine lipsa lor. Exporturile României ajunse în această vară la un nivel record sunt făcute pe investiții directe realizate în anii anteriori. Economia crește pe aceste exporturi, dar numărul locurilor de muncă nu. Mai rău este că această creștere maschează cel mai grav semnal de alarmă posibil pentru economiști – lipsa investițiilor direct.

Nu știu ce crede acum Isărescu despre asta și nici nu știu dacă îi rezultă de anul viitor o creștere a investițiilor. Bine ar fi să fie, dar să vă spun o chestie din experiența personală – filosofia oltenească nu s-a bazat niciodată pe axiome.