Camera Deputaţilor a votat Legea câinilor fără stăpân. Eutanasierea, după 14 zile

Camera Deputaţilor a adoptat marţi forma finală a Legii privind situaţia câinilor fără stăpân. Potrivit acesteia, câinii vor putea fi eutanasiaţi după o perioadă de 14 zile de stat în adăpost. Camera Deputaţilor este decizională pentru acest proiect.

ACTUALIZARE 13.01: Camera Deputaţilor trebuia să pună în acord legea cu cele prevăzute de Curtea Constituţională, în 2011, a spus Corina Radu într-o Ediţie Specială transmisă de TVR News.

ACTUALIZARE 12.43: Legea privind câinii fără stăpân a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor cu 266 de voturi pentru, 23 împotrivă şi 20 de abţineri.

ACTUALIZARE 12.40: Câţiva reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care protestau în Parcul Izvor împotriva adoptării amendamentului asistă la vot de la balcoanele sălii de vot.