Editorial de Ioana Dumitrescu: Summit G20 sau începutul unui nou război rece?

Premierul David Cameron a cerut votul Parlamentului de la Londra în vederea participării la o operaţiune militară în Siria. Britanicii au spus sec „NU”. Acum, la Sankt Petersburg, David Cameron vine şi spune că are dovezi noi că într-adevăr în Siria s-au folosit arme chimice. Dar nu precizează şi cine a făcut-o! Şi nici raportorii ONU nu o vor face.

Cazul Assad se bazează pe o interceptare telefonică a preşedintelui sirian din care ar reieşi ordonarea otrăvirii propriului popor. Statele puternic industrializate ar fi trebuit zilele astea să găsească o soluţie la evaziunea fiscală, practicată la scară mondială, numai că Siria dă peste cap socoteală din târg. Se caută o soluţie care să evite războiul cu care ameninţă Washingtonul şi aliaţii săi. Barack Obama a ajuns la Sankt Petersburg şi strângerea de mâna oficială cu omologul sau rus Vladimir Putin pare să fie singură întâlnire faţă-n faţă a celor doi. În timp ce Obama caută să-şi găsească susţinătorii, Vladimir Putin o spune în stilu-i caracteristic: „Miroase a agresiune”.

Este pentru prima oară în ultimii 24 de ani, de când Cortina de fier s-a ridicat, când relaţiile ruso-americane sunt la temperaturile iernilor siberiene.

Nu Siria a provocat această răceală. Mă gândesc acum doar la dezvăluirile făcute de fostul colaborator al NSA (Agenţia Naţională de Securitate) Edward Snowden şi la efectele produse. La faptul că puştiul ăsta de douzeci şi ceva de ani a ajuns în Rusia unde a primit azil politic temporar, tocmai când serviciile americane îl căutau cu lumânarea prin toată lumea. (Nu m-ar miră să aflăm peste ani că Snowden era agent al serviciilor ruse?!)

A fost momentul care a scos gheaţă la suprafaţă relaţiei ruso-americane. Imediat după ce Snowden a părăsit aeroportul din Moscova (nu ştim nici azi unde ar putea fi), administraţia Obama a anunţat că la summitul G20 nu va exista nicio ” bilaterală” Putin-Obama. „Niet îmi spui, No îţi spun”.