Profituri mari, autostrăzi lipsă

editorial plasma

de Moise Guran

Consiliului Concurenței i s-a părut ciudat faptul că în România o autostradă e mai scumpă de trei ori la șes decât în Bulgaria. Tot la șes. Trebuie să fie ceva cu câmpiile românești, căci un kilometru de autostradă e mai scump la șes și decât în zonele de deal, acolo unde sunt mai frecvente podurile și alte lucrări inginerești mai complicate. Celor de la Consiliul Consurenței li se pare că au dat de urma unor posibile șpăgi, pe care de altfel le suspectăm noi toți. Problema acestei analize – șes cu șes, vale cu vale, este că ea nu revelează adevăratele mânării care se fac în aceste contracte publice. Consiliul Concurenței nu a analizat de exemplu termenele de execuție ale autostrăzilor. Dacă avea curiozitatea să vadă cât de repede se face o astfel de lucrare de să zicem 100 de kilometri în occident și ce termene generoase primesc constructorii în România ar fi ajuns la o concluzie simplă – poți face o autostradă și cu cinci lopeți, dar va dura un deceniu, dar poți face aceeași autostradă și în câteva luni, dar va trebui să angajezi mai mulți oameni.

Motivul pentru care economiștii insistă pe necesitatea investițiilor în infrastrutură în România nu este neapărat acela că n-au pe unde să alerge posesorii de Ferrari cu 200 la oră. Efectul benefic cel mai important nu este mersul cu viteză din punctul A în punctul B, ci exact locurile de muncă ce se creează. Dacă facem locuri de muncă pentru cinci lopeți, ca să ne rămână mult profit și multă șpagă, efectul în economie al construcției unei autostrăzi e limitat.

Pentru a scăpa și de șpăgi și de costuri umflate și de termene cincinale nu există decât soluția în care constructorul face autostrada cu banii lui și își scoate apoi profitul din taxa de autostradă. Nu vrem cu taxă? Vrem gratis? Păi avem acum autostrăzi gratuite dar plătim de ne sar ochii taxe și impozite care ajung în șpăgi la autostrăzi pentru nepoți.