Zona euro a ieşit din recesiune, după un an şi şase luni de contracţie economică

Zona euro a fost în recesiune de la sfârşitul anului 2011. Un an şi şase luni – cea mai îndelungată perioadă de declin de la adoptarea monedei unice europene, în 1999

Analiştii estimau o creştere de 0,2% în zona euro în trimestrul al doilea. Cifrele publicate de Eurostat sunt superioare estimărilor. Produsul Intern Brut a crescut cu 0,3% atât în Uniunea Europeană, cât şi în zona euro.

Germania şi Franţa, cele mai mari economii europene, au înregistrat creşteri de 0,7%, respectiv 0,5% ale PIB în intervalul aprilie-iunie faţă de primul trimestru din acest an, depăşind estimările economiştilor. Raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, economia Germaniei a crescut cu 0,5%, iar cea franceză cu 0,3%, potrivit Eurostat.

O altă veste bună este că Portugalia a ieşit din recesiune în al doilea trimestru al acestui an, graţie unui avans al PIB de 1,1%, prima creştere a PIB-ului înregistrată în ultimii doi ani. Faţă de perioada similară din 2012, Portugalia a înregistrat, însă, un declin de 2%.

Faţă de primul trimestru, cele mai solide creşteri ale PIB din UE au fost înregistrate în Germania, Cehia, Finlanda (0,7% fiecare), Lituania şi Marea Britanie (0,6%), la polul opus situându-se Cipru (-1,4%), Italia şi Olanda (-0,2%). Spania a înregistrat o contracţie trimestrială de 0,1%.

Uniunea Europeană mai are de parcurs un drum foarte lung

Cu inflaţia la 1,6% şi un şomaj record de 12,1%, situaţia economică rămâne una dificilă în Europa. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Olli Rehn, spune că cifrele dau un impuls economiei europene, dar nu trebuie să stăm liniştiţi.

Mai sunt obstacole importante pe care trebuie să le depăşim: creşterea înregistrată este, însă, una mică, iar tendinţa de creştere, una fragilă, a declarat Olli Rehn, potrivit BBC.

Sunt state membre UE care au încă rata şomajului inacceptabil de mare. Implementarea reformelor în UE, atât de esenţiale, dar dificile, se află încă la început. Există încă un drum foarte lung de parcurs, a mai spus Olli Rehn

Faţă de trimestrul al doilea al anului trecut, economia zonei euro a scăzut cu 0,7%, potrivit Eurostat (în primul trimestru, PIB-ul în zona euro a scăzut cu 1,1%). PIB-ul Uniunii Europene a crescut cu 0,3% în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni ale anului, dar a înregistrat o contracţie de 0,2% raportat la perioada corespunzătoare a anului trecut.

În cazul României, potrivit datelor preliminare publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), în al doilea trimestru din 2013, PIB a înregistrat o creştere anuală cu 1,3% pe seria brută şi cu 1,2% pe seria ajustată sezonier, potrivit Agerpres. De asemenea, Produsul Intern Brut în trimestrul al doilea al acestui an a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3% comparativ cu primul trimestru.