Adrian Vasilescu: Prima îndatorire pe care o avem este educaţia pentru optimism

Există factori care intervin în dezbaterile din presă şi întreţin pesimismul din România, susţine Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. El precizează însă că ne putem schimba această stare de spirit, educându-ne să fim optimişti.

Din păcate, văd o Românie pesimistă şi, în această Românie pesimistă, de fapt, pesimismul este alimentat. Sunt mulţi factori. Inclusiv, intervin în dezbaterea media aceşti factori care au parcă o predilecţie pentru pesimism, pentru întreţinerea pesimismului. E o flacără care arde mocnit, dar care se întinde, se întinde tot mai mult. Noi avem nişte îndatoriri în această ţară. Şi prima îndatorire ar fi educaţia pentru optimism”, e de părere Adrian Vasilescu.

Ştirile TVR vă propun, pe toata durata verii, campania „România Optimistă”. De luni până vineri, la Telejurnalul de seară vă spunem poveştile unor oameni de lângă noi, care, prin perseverenţă, curaj, iniţiativă şi generozitate, au reuşit să schimbe în bine vieţile lor şi pe ale celor din jur, au construit lucruri durabile şi de impact. În acelaşi timp, vă invităm să interveniţi, să ne scrieţi, pe site-ul stiriletvr.ro şi pe pagina de Facebook, propriile experienţe dintr-o Românie optimistă.