România Optimistă: Un mureşean a reuşit, după 40 de ani, să pună pe şine un tren de epocă

Există oameni care plănuiesc o viaţă întreagă să-şi deschidă propria afacere. Iar când reusesc, ideea lor devine sursă de inspiraţie pentru alţii. Mircea Greabu este unul dintre ei. Un mureşean care a reuşit după 40 de ani să-şi vadă visul cu ochii. Are un tren de epocă tras de o mocăniţă pe traseul Sovata-Câmpu Cetăţii.

Înainte de a gusta plăcerea plimbării cu trenul, suntem avertizaţi de pericolele care pândesc la tot pasul. 14 kilometri într-un peisaj de vis şi câteva reguli de respectat fac din plimbarea cu trenul de epocă o adevărată aventură.

Mocăniţa lui Mircea a ajuns cunoscută peste mări şi ţări. Trenul a fost repus pe şine prima oară în 2011, iar de atunci, plimbarea între staţiunea Sovata şi Câmpu Cetăţii a devenit punctul de atracţie al turiştilor. Cei care vor istorie o au.

Trenul de epocă circulă pe vechea linie de cale ferată, construită în 1915. Locomotiva este construită în Polonia, imediat după al Doilea Război Mondial, iar vagoanele româneşti datează tot de pe atunci.

O garnitură care povesteşte despre o epocă demult apusă a devenit o afacere de familie. Mircea Greabu şi-a văzut visul cu ochii. O viaţă întreagă şi-a dorit propriul tren, iar acum îl are.

Mircea Greabu, investitor: „Mocăniţa Sovata este o pasiune. Deci suntem un grup de amici care suntem pasionaţi de locomotive cu aburi şi de trenuri în general. Îmi amintesc de copilărie, când am crescut lângă depoul CFR din Târgu-Mureş şi vedeam non-stop cum treceau locomotivele în sus şi în jos şi în sfârşit, după mult, mult timp, visul a devenit realitate, să mă joc cu trenurile”.