Ponta: Guvernul a aprobat privatizarea CFR Marfă, hotărârea va fi transmisă CSAT

„Am adoptat, conform Legii privatizării, hotărârea de guvern (…) A fost un angajament în faţa FMI şi a Comisiei Europene, asumat înainte de Guvernul pe care îl conduc, de preşedintele Băsescu. Am obţinut avizul preliminar şi această HG o vom transmite către CSAT spre avizare”, a afirmat Ponta, precizând că, dacă sunt lucruri de natură să afecteze procesul de privatizare, acestea ar trebui discutate în şedinţa CSAT.

„Aprobăm astăzi hotărârea cu CFR Marfă, că văd că nu poate să doarmă adversarul nostru politic. Sigur că îmi asum răspunderea, nu am fugit niciodată de răspundere, aprobăm hotărârea de guvern, o trimitem la CSAT spre aviz, că dacă preşedintele ştie ceva ce noi nu ştim, nu trebuie să ne lase să greşim, trebuie să spună”, a declarat premierul în şedinţa de Guvern.

CSAT se poate reuni la solicitarea preşedintelui. Traian Băsescu a declarat, zilele trecute, că CSAT nu se ocupă de privatizări.