România Optimistă: Un IT-ist a pornit o afacere cu legume, business care s-a dovedit a fi de succes

Silicon Valley – în Statele Unite ale Americii, sau Valea Măcrişului – în Baragan? Decizie grea pentru orice tânăr IT-ist, aspirant la o carieră corporatistă. Nu şi pentru Andrei. Are deja trei ani de când a renunţat la slujba dintr-o multinaţională ca să pornească o afacere cu mâncare sănătoasă. A cumpărat teren mănos, în Bărăgan, pe care cultivă legume, fără pesticide sau îngrăşăminte chimice. Produsele sale se vând ca pâinea caldă pe internet. Ba chiar inspiră şi alte familii din România să se apuce de agricultură.

Andrei Barbu e născut şi crescut la oraş. Şi-a făcut studiile în tehnologia informaţiei în ţară, şi le-a aprofundat la universităţi din străinătate. Până acum trei ani, singura legătură cu satul erau bunicii la care mergea în vacanţe. Asta până într-o zi când n-a mai vrut să trăiască „virtual” şi a trecut la „real”. Şi-a luat 16 hectare de teren, sapa în mână şi s-a pus pe treabă.

Andrei Barbu, agricultor: „Nu este genetică sau microbiologie, este ceea ce au făcut oamenii de mii de ani. Eu nu vreau să intru în luptă cu roşia din Turcia, cea mai ieftină, eu vreau să intru într-o luptă în care am şanse. De exemplu, roşia cea mai gustoasă”.

În coşul lui Andrei sunt legume de sezon, culese numai atunci când s-au copt bine. Anul acesta, hitul verii e salata, iar vedeta – roşia care s-a copt mai greu. Vineri e zi de recoltare, sâmbătă şi marţi, de livrare. De pe ogorul lui Andrei din Valea Măcrişului, legumele ajung în băcănii sau în cămările bucureştenilor.

Ştirile TVR vă propun, pe tot timpul verii, campania „România Optimistă”. De luni până vineri, la Telejurnalul de seară, vă spunem poveştile de succes ale unor oameni de lângă noi, care, prin perseverenţă, curaj, iniţiativă şi generozitate, au reuşit să schimbe în bine vieţile lor şi pe ale celor din jur, au construit lucruri durabile şi de impact. În acelaşi timp, vă invităm să interveniţi, să ne scrieţi, pe site-ul stiriletvr.ro şi pe pagina de Facebook, propriile experienţe dintr-o Românie optimistă.