Vom fi mai puțini, dar mai needucaţi

blog 1

de Moise Guran

Mi-l amintesc foarte clar pe premierul Adrian Năstase care, după recensământul din 2002, spunea că nu ne permitem să pierdem un milion de români, o dată la zece ani. Nu era vorba de românii din țară ci de toți românii, de cei vii cum se spune, indiferent că au emigrat sau nu, dar care au păstrat naționalitatea chiar dacă au plecat pentru o perioadă îndelungată.
Pe atunci încă mai eram 21,5 milioane dar veneam după un deceniu de crize, sărăcie și, să le spunem, rătăciri sociale, un deceniu în care natalitatea a scăzut înfiorător. Mare atenție, în 2002 încă nu începuse marele val al emigrației către Vest, căci Vestul ne punea restricții.

Deceniul care a urmat, primul din secolul 21 n-a mai fost la fel. Excluzând începutul și sfârșitul său, căci în primii ani de după 2000 încă ne lingeam rănile după o cruntă criză, iar în 2009 am dat în alta, România a avut permanent creștere economică, nivelul de trai s-a mai ameliorat, șomajul a scăzut la jumătate față de anii ’90. Din păcate sporul natural a rămas negativ chiar și în cei ani, iar astăzi pierdem anual doar din diferența dintre cei născuți și cei morți aproape 50 de mii de oameni. Subliniez, pe an!

Statistica oficială a anunțat totuși că în ultimul deceniu am pierdut nu 500 de mii, cum ar arăta sporul ci un milion și jumătate de români. Mai suntem puțin peste 20 de milioane, plus încă vreo 700 de mii care au plecat cu tot cu familii și care ar mai putea avea o vagă legătură cu țara. Rezultă că de alți 300 de mii nici vecinii nu mai știu nimic.

Acum să facem împreună un calcul pe care apoi tot eu îl voi demonta.

blog 2Dacă deceniile care vin vor fi la fel de bune ca cel trecut, ceea ce va fi greu că uite primii ani din ăsta au fost de criză, dar păstrând același spor natural negativ și aceeași rată a migrației, rezultă că în 2020 vom mai fi pe aici 18 milioane, că în 2030 vom mai fi 15 milioane, iar în 2080 țara va rămâne nelocuită. E aberant știu, iar genul acesta de apocalipsă a nației are valoare limitată. Asta pentru că ponderea celor care au cel mult studii inferioare sau deloc va depăși probabil 50% din populație până în 2015 și, paradoxal, există o șansă ca această categorie, mai prolifică decât altele, să întoarcă sporul natural la pozitiv, peste vreo 5-7 ani. V-ați liniștit? Este că nu v-am liniștit cu această informație…