FURTUNA RĂZBOIULUI: O nouă istorie a celui de-al Doilea Război Mondial (P)

Scrisă de cel pe care The Economist l-a numit „cel mai strălucit istoric militar britanic“, aceasta este o istorie magistrală, într-un singur volum, a celui de-al Doilea Război Mondial.

Teza lui Andrew Roberts este că nu atât Aliații au câștigat războiul, cât Hitler l-a pierdut, în mare parte, din cauza unor judecăți bazate pe intuiție și ideologie. El nu a fost un strateg militar și nu a avut încredere în strategii săi. Cu cât mai inteligenți erau generalii săi, cu atât mai probabil era ca el să-i revoce din funcție sau să-i ignore, așa cum a făcut cu Manstein, care a fost poate cel mai bun strateg al lui.

Potrivit lui Roberts, cea mai mare eroare de judecată a lui Hitler a fost atunci când a invadat Rusia, forțând, prin urmare, Germania să lupte ulterior pe două fronturi. El făcuse deja o eroare majoră prin faptul că nu urmărise Forța Expediționară Britanică, care a realizat evacuarea istorică de la Dunkerque. El nu a invadat Anglia, după ce a pierdut războiul aerian din 1940. Hitler nu și-a întărit Marina, mai ales cu submarine, sau Forțele Aeriene, ale căror avioane de luptă erau în mod evident inferioare celor ale Marii Britanii. A început campania din URSS, în căutarea Lebensraum-ului (spațiul vital) pentru poporul german și a eșuat.

A doua eroare a lui Hitler, conform lui Roberts, a fost faptul că a declarat război Statelor Unite în urma atacului de la Pearl Harbor. Acest lucru i-a permis lui Roosevelt să trimită resurse uriașe din SUA pentru a-i ajuta pe Aliații occidentali.

O altă eroare majoră a fost campania lui Hitler de a scăpa continentul european de evrei. Aici a fost un caz clar în care ideologia a câștigat bătălia împotriva strategiei. Lăsând la o parte toate problemele morale, Hitler a pierdut un personal de valoare, care ar fi putut fi soldați și muncitori extrem de necesari.
Cea mai bună carte de istorie militară a anului 2010, în Marea Britanie.