Naveta scumpeşte şcoala

naveta elevi plasma

de Moise Guran

Ministerul Educației a scos la iveală o situație ce trebuie imediat corectată sau chiar legiferată. O adevărată speculă a luat naștere în unele zone ale țării cu abonamentele de transport ale elevilor. Pentru că statul decontează transportul, acolo unde sunt copiii puțini tarifele sunt și de zece ori mai mari pentru aceleași distanțe. De exemplu la Sibiu sau la Brăila părintele ajunge să plătească și 400 de lei abonament pentru transportul copilului la școală, în vreme ce la Vâlcea sau la Arad, suma este de doar 40 de lei. Și dacă statul chiar ar deconta la timp aceste abonamente situația tot ar trebui reglementată, dar acum o două luni în Covasna elevii au venit la școală cu banderole albe la mâini pentru a atrage atenția autorităților că părinții lor nu și-au primit banii și că nu își mai permit să îi trimită la școală.

Adevărata problemă în astfel de situații este de fapt la autoritatea locală. S-au închis școli, s-au comasat clase, firesc acolo unde nu mai erau suficienți copii, dar mai departe nu prea s-a îngrijit nimeni să le asigure copiilor transportul pe zeci de kilometrii distanță. Oricum un copil care pierde două ore pe zi, dus-întors de la școală își irosește practic 15% din copilărie. În localitățile rurale cu populație îmbătrânită și puțini copii în sat, nu prea mai e nimeni interesat să voteze primari care promit soluții pentru educarea acelor puțini copii.

Din păcate, o soluție de la București nici nu poate veni, căci situațiile sunt diferite de la caz la caz. Dar cred că a venit timpul ca noi toți, oriunde am trăi în România și indiferent că avem sau nu copii școlari, să conștientizăm faptul că nu avem viitor nici noi, nici comunitatea în care trăim și nici țara pe ansamblu, dacă nu alocăm mai multă importanță problemelor legate de educația copiilor.