A reînceput programul pentru IMM-uri. Tinerii antreprenori pot primi 10.000 euro de la stat
Tinerii antreprenori care au o idee bună de afacere pot lua anul acesta de la stat 10 mii de euro, bani nerambursabili. Din această săptămână, a reînceput programul pentru IMM-uri. Suma dedicată antreprenorilor este de 5 milioane de euro, cu 20% mai puţin decât anul trecut. Până acum peste 150 de tineri s-au înscris deja în program.
Antreprenorul român este un tânăr cu vârsta medie de 27 de ani, necăsătorit, cu studii superioare tehnice sau economice, care-şi deschide o firmă în domeniul serviciilor, de cele mai multe ori o spălătorie auto.
Anul trecut, peste 700 de tineri de până în 35 de ani au decis că vor să fie proprii şefi, după ce trei sferturi dintre ei au lucrat şi în alte companii.
Antreprenorii pot lua credite de la bănci, speciale pentru IMM-uri, ca să acopere restul investiţiei, în limita a 100 de mii de euro, bani garantaţi de fondul special de garantare.
Anul acesta, statul alocă 23 de milioane de lei, cu 6 milioane mai puţin decât anul trecut. Bani care ar acoperi finanţarea a 600 de noi afaceri.